Articol publicitar

Cum se face reintegrare socială pentru oamenii străzii. „Fără ajutor, nu ştiam ce să fac. M-au ajutat să fiu şi eu om”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
samusocial

Aproximativ 5.000 de români locuiesc pe stradă în Bucureşti şi în jur de 350 dintre aceştia mor în ficare an din cauza condiţiilor de viaţă. O asociaţie umanitară, Samusocial, vine în sprijinul acestor oameni nu doar oferindu-le un adăpost sau mâncare. Organizaţia a pus bazele unui întreg sistem al cărui scop este reintegrarea socială a oamenilor străzii.

Vineri, Samusocial, împreună cu partenerii lor, Ministerul Muncii, Veolia Eau, Fundaţia Internaţionala Carrefour, BRD-Groupe Société Générale şi Apa Nova, au inaugurat un atelier de reabilitare socială, la un centru Samusocial de pe şoseaua Grozăveşti, vizavi de Grădina Botanică. Centrul mai are în dotare un cabinet medical şi unul psihiatric. La inaugurare au luat parte atât ambasadorul Franţei cât şi fondatorul Samusocial din Franţa, doctorul Xavier Emmanuelli.

„Astăzi inaugurăm acest nou atelier ocupaţional, unde se desfăşoară activităţi care permit  fiecăruia să-şi recâştige demnitatea şi mai ales, încrederea în sine. Atunci când un om este redus la stadiul de supravieţuire, el a pierdut nu numai sănătatea şi forţa, a pierdut şi demnitatea”, a spus Isabelle Scuiller, preşedintele Samusocial, adăugând că centrul de la Grozăveşti este deschis în fiecare zi, spaţiul fiind pus la dispoziţia asociaţiei de către Apa Nova Bucureşti, companie care îi susţine de 10 ani.

apa nova

50 de persoane trec zilnic pragul centrului

Concret, echipa de specialişti a centrului primeşte în jur de 50 de persoane pe zi. Acestea au toate condiţiile pentru a se spăla şi pentru a-şi schimba hainele. În plus, primesc hrană, în timp ce un medic, un asistent social şi un psiholog le oferă consultaţii.

„Samusocial a fost înfiinţat pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care nu mai au adăpost, care nu mai au resurse şi forţe de a se duce undeva pentru a primi ajutorul la care au drept. Prin intervenţiile mobile ale echipelor Samusocial, mergem pe stradă ziua şi noaptea pentru a-i ajuta pe toţi cei care au nevoie de noi. Ajutorul nostru constă în nişte servicii de bază. Oamenii aceştia  sunt reduşi la un stadiu de supravieţuire şi noi trebui să-i ajutăm să iasă din stadiul acesta pentru a putea merge mai departe. Nu trebuie uitat niciodată un om bolnav, un om care nu are unde să stea, un om care are probleme psihice”, a completat Isabelle Scuiller.

La rândul său, medicul Xavier Emmanuelli, fondatorul Samusocial din Paris, a explicat pentru „Adevărul” că vine constant în România. „De fiecare dată când vin aici sunt surprins de progresele pe care le faceţi”, a spus doctorul. Însă, în afară de oficiali, la eveniment au fost prezenţi şi beneficiari ai centrului.

Cum i-a schimbat Samusocial viaţa unui bărbat fără adăpost

Unul dintre aceştia este Ioan Ivan, în vârstă de 63 de ani, care colaborează cu Samusocial de trei ani. Bărbatul nu mai arată acum ca un om al străzii, deşi hainele de pe el sunt ponosite. Nu mai are nici acea alură de om dărâmant psihic şi fără încredere de sine. Dimpotrivă, are o privire hotărâtă, în ciuda experienţei pe care a trăit-o. El a ajuns să ceară ajutorul celor de la Samusocial după o tentativă de suicid.

„Am stat la adăpostul Primăriei Sectorului 2 şi acolo am găsit oameni care mi-au spus să încerc aici fiindcă e ok. Aşa că am venit şi m-am înregistrat la Samusocial. M-am schimbat, am reuşit să îmi găsesc o casă, pentru mine cel mai improtant lucru este să am unde să locuiesc. Sunt instalator, însă la vârsta asta este greu să-ţi găseşti ceva, nu te mai ia nimeni să munceşti. Cei de la Samusocial m-au ajutat şi cu problemele medicale, au căutat locuinţă pentru mine şi au găsit locaţia unde stau de trei ani. Cei din asociaţie m-au ajutat să fiu şi eu om, să putem sta de vorbă astăzi”, a spus bătrânul.

Alina Neagu, unul dintre asistenţii sociali care lucrează la centru spune că era nevoie de un atelier de reintegrare socială şi profesională, tocmai pentru a le sări în ajutor şi celorlalte persoane aflate în situaţia lui Ioan Ivan.

„Este inuman să laşi o persoană pe stradă, însă nu este suficient ajutorul de sănătate, adăposturile şi mâncarea, oamenii aceştia trebuie ajutaţi să se reintegreze social. Aici vin persoane care au trecut de 60 de ani şi nu se pot angaja, persoane care nu au mai lucrat de 10 ani, persoane care şi-au pierdut recent locul de muncă, persoane cu studii, cum este domnul Ivan, persoane fără studii, etc. Îi ajutăm să-şi găsească un loc de muncă şi se angajează să muncească la ferme, în curăţătorie, ca brutari, ca ospătari”, a conchis expertul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite