Cum să-ţi faci un CV atractiv pentru angajatori. Ce slujbe se pun la bătaie la târgul Angajatori de Top, ce are loc joi şi vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii absolvenţi de studii superioare, dar şi cei care au experienţă în câmpul muncii sunt aşteptaţi joi şi vineri la Sala Palatului din Capitală. Acolo are loc târgul Angajatori de Top, cel mai mare eveniment de carieră din această toamnă, unde şi-au anunţat deja prezenţa câteva zeci de companii, dispuse să pună la bătaie 4.000 de locuri de muncă în domenii diverse, de la IT, la vânzări, retail sau inginerie.

Salariile vehiculate de reprezentanţii companiilor sunt şi ele atractive, arată organizatorii târgului. Dacă proaspăt absolvenţii, aflaţi la început de drum, pot obţine lefuri lunare de 300 - 400 de euro, cei cu mai multă experienţă în câmpul muncii au posibilitatea să primească salarii de 1.000 de euro pe lună.

Specialiştii în recrutare susţin, însă, că pentru a putea ajunge faţă în faţă cu angajatorii, candidaţii trebuie să vină bine pregătiţi la târg: să ştie ce întrebări să le adreseze reprezentanţilor companiilor, să întocmească un CV calat pe cerinţele postului pentru care aplică şi să redacteze, dacă este cazul, o scrisoare de intenţie sinceră, care să nu depăşească patru sau cinci paragrafe, în care să scoată în evidenţă atuurile pe care le au.  

50% din poziţii, destinate tinerilor

La târgul Angajatori de Top din această toamnă, 50% din poziţiile deschise sunt dedicate candidaţilor care nu au foarte multă experienţă în câmpul muncii. În cazul acestora însă, voluntariatul şi stăpânirea la nivel avansat a limbilor străine fac diferenţa, spun specialiştii în recrutare.

„Angajatorii nu te întreabă ce ştii să faci, ci te întreabă ce ai făcut. Din această perspectivă, chiar şi pentru cei aflaţi la început de drum, sunt importante voluntariatul şi stagiile de practică. Spre exemplu, dacă un student a făcut practică într-un call center, este preferat unui alt candidat care nu are deloc experienţă şi care doar a învăţat. Cel din call center cunoaşte o limbă străină, a interacţionat cu oameni, e un plus”, a explicat, pentru „Adevărul”, Gabriel Chicioreanu, consultant în carieră.

Potrivit acestuia, la târgul de joburi Angajatori de Top nu vin doar tineri care nu au un loc de muncă, ci inclusiv persoane care vor să îşi schimbe domeniul de activitate. „Este normal, din perspectiva pieţei de muncă, aflată într-o continuă dinamică, să îşi schimbe locul de muncă. Tinerii până în 30 de ani pleacă din companii cam odată la doi - trei ani”, subliniază consultantul.
 
„Observăm o îmbunătăţire a modului de prezentare a candidaţilor, însă, în continuare există o nevoie în piaţă atât din perspectiva redactării CV-ului şi a planificării carierei”, spune şi Delia Moreanu, reprezentanta companiei Catalyst, organizatorul târgului de carieră.

Cum se construieşte un CV

La rândul său, Chicioreanu precizează şi că un CV, pentru a-i atrage atenţia specialistului în recrutare, trebuie făcut în funcţie de cerinţele angajatorului. Este esenţial ca CV-ul, considerat a fi cartea de vizită a candidatului, să fie concret, cu propoziţii cât mai scurte, pentru a fi uşor de vizualizat. De asemenea, este esenţial ca CV-ul să cuprindă atuurile candidatului.

„Să fie la obiect şi să nu fie umflat. Companiile mari apelează la serviciile care fac verificări, dacă primesc acceptul candidatului, se verifică lucruri standard, dacă a lucrat în compania respectivă, perioada, funcţia pe care a avut-o”, a mai spus specialistul, adăugând că sunt mulţi candidaţi care fac greşeli majore în CV-uri, depistate în cele câteva secunde pe care le alocă un recrutor lecturării candidaturii.

Tinerii vor salarii prea mari

La târgul Angajatori de Top, candidaţii sunt nevoiţi să vină cu un CV pe care îl găsesc pe site-ul hipo.ro, pe care trebuie să-l completeze. Scrisoarea de intenţie nu este însă obligatorie. Însă ea poate fi trimisă dacă angajatorul o solicită. Documentul nu ar trebui să depăşească patru paragrafe, în care candidatul să menţioneze unul sau două atuuri ale sale. Totodată, el este sfătuit să solicite, concret, o întâlnire cu potenţialul angajator.

Legat de salarii, specialiştii în recrutare susţin că tinerii care vin la târgurile de joburi au pretenţii financiare care nu corespund realităţii. „Ver salarii de 2.000 - 3.000 de lei imediat ce termină facultatea, dar revin cu picioarele pe pământ când dau piept cu piaţa muncii, unde nu li se oferă mai mult de 1.500 de lei, pentru început”, notează specialiştii.

Lefuri mai mari pot obţine, însă, persoanele cu peste cinci ani de experienţă. Aceştia pot ajunge chiar şi la 1.000 de euro pe lună, bani puşi la bătaie de unele companii participante la târgul desfăşurat la Sala Palatului. Aceştia sunt vizaţi însă doar de 18% din poziţiile scoase la concurs.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite