Analiză Cum redefinește Mirabela Grădinaru rolul Primei Doamne în România. Politolog: "Poate pune pe agendă teme ignorate de clasa politică"

Participarea Mirabelei Grădinaru la summitul internațional de la Casa Albă a stârnit discuții publice despre rolul Primei Doamne în România. Mai multe voci au întrebat dacă România are „Primă Doamnă” și dacă prezența sa în astfel de contexte este justificată. De fapt, rolul nu este formalizat în aproape nicio țară  - nici măcar în statele occidentale. În România, soțiile foștilor președinți au fost mai degrabă prezențe discrete, fără un rol activ, cu excepția Elenei Ceaușescu, în perioada comunistă. Acum, Mirabela Grădinaru are șansa să redefinească rolul în România, spun politologii. "O Primă Doamnă activă poate funcționa ca un catalizator și poate pune pe agendă teme ignorate de clasa politică", subliniază Cristian Pîrvulescu. 

Mirabela Grădinaru, la Summitul organizat la Casa Albă FOTO Administrația Prezidențială

Există instituția Primei Doamne?

,,Prima Doamnă" nu este o instituție oficială cu atribuții legislative sau executive. Politologul Cristian Pîrvulescu explică: 

,,Este ceea ce în știința politică numim o <<instituție informală>>, altfel spus un set de practici, așteptări și norme care se cristalizează prin uzanță, nu prin lege. Partenera unui președinte poate deveni un vector de diplomație publică, poate patrona cauze sociale, poate umaniza instituția prezidențială și poate facilita dialogul cu societatea civilă pe teme pe care funcția prezidențială propriu-zisă nu le poate acoperi direct cum ar fi sănătatea, educația sau protecția copiilor. Practic, Prima Doamnă acționează ca o extensie a capitalului simbolic al președintelui, dar cu o agendă proprie, de regulă apolitică".

Nici în  Statele Unite, unde rolul e cel mai vizibil public, nu există în Constituție. Dar beneficiază de o formă de reglementare. 

,,O decizie a Curții de Apel din Washington (din 1993 (în cazul AAPS v. Clinton) a statuat că Prima Doamnă este <<echivalentul funcțional al unui asistent al președintelui>> — practic un <<ofițer sau angajat de facto>> al guvernului federal", spune Cristian Pîrvulescu. 

Iar din 1978 există Biroul Primei Doamne (Office of the First Lady). Acesta  funcționează în cadrul Biroului Executiv al Președintelui, cu buget, echipă de consilieri și cauze asumate public: ,,De la Nancy Reagan și campania anti-drog, la Michelle Obama și alimentația sănătoasă, la Jill Biden care a continuat să predea chiar din poziția de Primă Doamnă". 

În majoritatea statelor lumii, rolul rămâne însă unul construit doar printr-o practică îndelungată.  

,,În Franța, Brigitte Macron joacă un rol vizibil dar fără cadru legal — în 2017 s-a renunțat, sub presiunea opiniei publice, la ideea unui statut oficial. În Polonia, Marta Nawrocka, soția președintelui Nawrocki, are o activitate intensă, inclusiv pe rețelele sociale, și o pagină biografică pe site-ul Administrației Prezidențiale. În America Latină, Primele Doamne au tradițional un rol mai pronunțat în state precum Argentina, Columbia, Mexic care au toate o tradiție puternică a implicării publice a partenerei prezidențiale", explică politologul. 

La polul opus stau statele din spațiul post-sovietic, unde, spune Pîrvulescu, "Primele Doamne au fost istoric aproape invizibile, ceea ce este un reflex al epocii sovietice, în care liderii își țineau familiile departe de spațiul public.". 

Stigmatul pus de Elena Ceaușescu

Prin comparație cu soțiile liderilor comuniști, Elena Ceaușescu a fost excepția de la regulă. 

"De fapt, Elena Ceaușescu a fost un caz aparte la nivel mondial pentru că a depășit cu mult modelul clasic al Primei Doamne. Nu a fost doar partenera simbolică a șefului statului, ci a acumulat funcții oficiale de putere, fiind din 1980 prim-viceprim-ministru, membră a Comitetului Politic Executiv al PCR, membră a Biroului Permanent, adică parte integrantă a nucleului decizional al statului. Era, practic, a doua persoană în ierarhia de putere, nu doar soția celui dintâi", spune Cristian Pîrvulescu. 

Tocmai din această cauză, modelul a ajuns să fie asociat în România cu abuzul de puterre și cultul personalității, ceea ce a dus după Revoluție la o vizibilitate scăzută a soțiilor șefilor de stat.

,,Soțiile foștilor președinți au avut fie un profil extrem de discret (cazul Ninei Iliescu sau al Mariei Băsescu), fie o vizibilitate limitată la apariții protocolare (Carmen Iohannis)", exemplifică politologul. 

În acest context, arată acesta, Mirabela Grădinaru ,,marchează o premieră reală". 

"Cauzele pe care le-a abordat - prematuritatea, screening-ul neonatal, educația digitală — nu sunt aleatorii ci teme cu impact social. Iar într-o societate în care advocacy-ul social este încă fragil, o Primă Doamnă activă poate funcționa ca un catalizator și poate pune pe agendă teme ignorate de clasa politică, poate mobiliza resurse și atenție publică, poate conecta România la rețele internaționale. Vizita la Washington, la invitația Melaniei Trump, în cadrul unui summit cu delegați din 45 de țări, este exact acest tip de diplomație publică pe care România nu și-a permis-o până acum". 

Șansa pe care o are Mirabela Grădinaru

Tocmai lipsa tradiției în acest sens ar putea fi un avantaj  pentru parterera președinteleui Nicușor Dan.

"Pentru că nu există un model rigid de la care să devieze, ci un spațiu liber pe care îl poate configura, Mirabela Grădinaru are șansa de a transforma un rol inexistent într-unul funcțional și, eventual, de a crea un model", spune Cristian Pîrvulescu.

Politologul demontează și mitul potrivit căruia nu poate fi numită Primă Doamnă pentru că nu este căsătorită cu președintele. 

 ,,Faptul că nu este căsătorită cu președintele nu ar trebui să fie un impediment — trăim într-o epocă în care formele juridice ale parteneriatului se diversifică, iar ceea ce contează este legitimitatea de facto, nu doar cea formală. Dezbaterea în sine este sănătoasă și poate conduce, la un moment dat, la o reglementare a rolului, poate nu neapărat prin lege organică, dar cel puțin printr-o formalizare la nivelul Administrației Prezidențiale".