Cum apărăm renumele produselor? (II)

Ani FuciuConsilier în proprietate industrială

La Conferinţa de presă susţinută în data de 10 martie 2006 de primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur, domnul Tăriceanu afirma: "În ceea ce priveşte proiectele de viitor, cel mai important domeniu la care doresc să mă refer este cel al promovării produselor româneşti (). Avem produse cu care putem să intrăm pe piaţă."
Producătorii români ar putea să se declare multumiţi că guvernul include în proiectele sale de viitor şi promovarea produselor româneşti pe piaţa externă. Eficienţa unui astfel de program este condiţionată însă de îndeplinirea - în prealabil - a unor formalităţi privind protecţia produselor pe care dorim să le exportăm, în sensul de protecţie a renumelui acestora, indiferent dacă renumele se datorează mărcilor sau indicaţiilor geografice pe care le poartă. Orice acţiune de promovare în plan extern a unui produs poate fi o investiţie riscantă sau ineficienţă pentru producător, dacă marca sau indicaţia geografică sub care este comercializat nu sunt protejate, atât în ţară cât şi în străinătate.
Presupunând că acest proiect de promovare a produselor româneşti se referă atât la produsele cu indicaţie geografică (cum sunt vinurile), cât şi la produsele sub marcă (cum ar fi roşiile), subliniez că regimul juridic diferit al acestora atrage responsabilităţi diferite: responsabilitatea privind strategia de protecţie în plan internaţional a mărcii unui produs aparţine producătorului, în timp ce reponsabilitatea pentru strategia de protecţie a indicaţiilor geografice aparţine în primul rând statului.
a) Dacă renumele unui produs se datorează mărcii acestuia, situaţia este mai simplă: producătorii au posibilitatea de a-şi proteja produsul prin înregistrarea în străinătate a mărcilor, desenelor şi modelelor industriale pe care le deţin, beneficiind şi de mecanismele Programului de Creştere a Competitivităţii produselor industriale, administrat de către Ministerul Economiei şi Comerţului, prin care li se poate acorda sprijin financiar de la bugetul de stat pentru aceste activităţi. Prin astfel de înregistrări, producătorii pot deveni titulari ai unui drept exclusiv asupra mărcilor lor şi îşi pot promova produsul în ţările în care au solicitat şi obţinut protecţia, în condiţii de siguranţă a investiţiei respective.
b) În cazul în care renumele unui produs se datorează originii sale geografice, situaţia se complică însă: guvernul ar trebui să îşi reamintească faptul că producătorii români de astfel de produse au asupra indicaţiilor geografice doar un drept de utilizare; statul este titularul acestora, iar protecţia lor în plan extern se face în primul rând prin acorduri bi/multilaterale pe care România ar trebui să le încheie cu alte state. România a încheiat doar un acord cu Comunitatea Europeană pentru protecţia reciprocă a denumirilor de origine pentru vinuri şi produse din vin (în anul 1994). Constat că, dintre indicaţiile geografice româneşti, sunt protejate în plan internaţional doar cele pentru băuturi alcoolice şi doar în UE. Lipsa protecţiei în plan extern a indicaţiilor geografice româneşti generează efecte negative atât asupra producătorului (care poate ajunge sau chiar a ajuns în imposibilitatea de a-şi promova şi de a exporta produsul pe anumite pieţe, din cauza faptului că indicaţia sa a fost "furată" şi înregistrată ca marcă de cineva care nu are nicio legătură cu zona geografică respectivă), cât şi asupra statului, care stă cu ochii pe balanţa import-export. Un alt efect pe care îl are lipsa protecţiei unei indicaţii geografice este căderea ei în desuetudine, care atrage după sine imposibilitatea de a o mai proteja. Întâmplător sau nu, produsele care au fost propuse - exemplificativ - pentru a fi promovate la export fac parte din două categorii diferite. Diferită este şi atitudinea autorităţilor faţă de acestea: pentru produsele sub marcă, "ministerul are fonduri", pentru produsele cu indicaţie geografică ("pentru vinurile româneşti") "promovarea poate să fie făcută împreună cu producătorii din România".
În absenţa unei strategii naţionale de protecţie în plan extern a indicaţiilor geografice româneşti, producătorul român va mai călători pentru o vreme pe lungul drum al vorbelor către fapte, ţinând sub braţ "programul de promovare a produselor româneşti".