Cristian David: Este inadmisibil ca unor cetăţeni români să le fie interzisă intrarea în Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative consideră că "este inadmisibil ca unor cetăţeni români, cetăţeni ai Uniunii Europene, să le fie interzisă intrarea în Republica Moldova,

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative consideră că "este inadmisibil ca unor cetăţeni români, cetăţeni ai Uniunii Europene, să le fie interzisă intrarea în Republica Moldova, încălcându-li-se astfel, fără vreun temei, dreptul la libera circulaţie".

"Atitudinea autorităţilor moldovene este cu atât mai de neînţeles cu cât acestea nu au oferit niciun fel de justificare faţă de acest incident. Am solicitat sâmbătă explicaţii omologului meu din Republica Moldova şi îmi doresc ca acestea să fie lămuritoare pentru întreaga situaţie creată", afirmă Cristian David, potrivit unei declaraţii difuzate azi de Serviciului de comunicare publică al MIRA.

Cristian David subliniază că, odată cu aderarea la UE, "cetăţenii români şi-au câştigat dreptul la libera circulaţie iar noi nu vom accepta nicio încălcare nejustificată a acestui drept".

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative i-a cerut şefului Poliţiei de Frontieră continuarea demersurilor de clarificare a situaţiei împreună cu omologul său din Republica Moldova.

În cursul zilelor de vineri şi sâmbătă, Poliţia de Frontieră a solicitat, în repetate rânduri, o întâlnire de frontieră cu grănicerii moldoveni la care aceştia din urmă nu au dat curs, precizează MIRA.

Autorităţile de frontieră moldovene au refuzat, vineri după-amiază, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova a unor delegaţii din România invitate de primarul oraşului Chişinău să participe la sărbătorile oraşului, invocând lipsa "invitaţiei în original din partea organizatorilor".

Potrivit primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, "au fost invocate motive diferite, dar oricare ar fi acestea, ele sunt ilegale, pentru că oricare cetăţean al UE are dreptul să treacă nestingherit şi fără nicio invitaţie frontiera Republicii Moldova".

Anul acesta, de hramul Chişinăului, erau aşteptate 13 delegaţii străine, dintre care şapte din România.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite