Copiii unui Dumnezeu mai mic

Desi pe usa scrie "clasa a III-a", decorul te surprinde: 3-4 masute joase, cu scaune in jur, ca intr-o gradinita. Pe un perete, pe foi de bloc de desen, oameni de zapada ninsi. Copiii, cuminti, unii

Desi pe usa scrie "clasa a III-a", decorul te surprinde: 3-4 masute joase, cu scaune in jur, ca intr-o gradinita. Pe un perete, pe foi de bloc de desen, oameni de zapada ninsi. Copiii, cuminti, unii cu chipuri deformate de boala, privesc avizi cartile de joc cu care invata sa numere. "Andrei, cati nasturi ai tu?" Andrei priveste speriat cu ochii mari, albastri. "Unu... doi... tei... patu!" Descoperirea ii produce o bucurie extraordinara. "Ce culoare are nasturele acesta?" Invatatoarea ia din palma baiatului un nasture mic, albastru. "Galben!", striga acesta din nou, fericit, si o imbratiseaza pe "doamna" cu o afectiune descumpanitoare. Andrei este autist. Ii plac nasturii si Alba ca Zapada. Este elev in clasa a treia la Scoala Speciala nr. 10 pentru copii cu deficiente mentale. Dupa diagnostic, el ar trebui sa zaca in mutenie intr-un colt al incaperii, ca un animal, fara sa comunice cu cei din jur. Aici insa a invatat sa numeasca niste culori; isi poate numara colegii numai atingandu-i pe crestet, dar lor le place jocul si rad incantati de izbanda baiatului. Andrei te priveste la inceput cu spaima cand i te adresezi, dar apoi se lipeste de tine si te imbratiseaza. "Cel mai important lucru pe care il invata aici este socializarea: sa comunice, sa se spele pe maini inainte de masa", explica doamna profesoara Mariana Petrescu, care se ocupa de asta de 30 de ani. "Multi nu vor termina opt clase; multi vor avea nevoie de insotitor toata viata; dar atat cat putem, ii ajutam. Cei care termina pot merge apoi la scoli profesionale, sa munceasca intr-un atelier de croitorie sau pe langa un cofetar. Cei care sunt mai grav bolnavi ar putea eventual sa lucreze la cartonaj..." Una din fetite sufera de sindromul Dowell - nu poate aduna 2 cu 3 decat punand impreuna doua creioane, apoi trei, si numarandu-le. Ii place sa coloreze. Are si colegi care sufera de semipareze asociate tulburarilor neurologice. In clasa intai, conform programei, se invata doar sapte litere. Oricum, profesorii lucreaza diferentiat cu fiecare copil, pentru ca fiecare are un diagnostic diferit si alt nivel de dezvoltare intelectuala. Sunt si unii mai isteti, si totusi majoritatea parintilor carora comisia de specialitate le-a recomandat sa-si dea copiii pentru integrare in invatamantul de masa au refuzat. "Cine se mai ocupa acolo de fiecare in parte?", se intreaba una dintre invatatoare. Noi suntem pedagogi, stim ce probleme au ei..." Multi au fost intai cativa ani in scoala normala, dar nu s-au integrat; altii au ajuns tarziu la scoala speciala, pentru ca profesorii i-au trecut clasa ani la rand pe principiul ca trebuie sa termine si ei scoala. Le-au facut astfel mai mult rau, intrucat terapia pe care ar fi facut-o in scoala speciala i-ar fi putut ajuta. Nici parintii, nici elevii nu sunt convinsi ca scolile normale sunt pregatite sa-i primeasca pe copiii cu deficiente. Una dintre clasele a VI-a ale Scolii Speciale nr. 10 functioneaza in cladirea unei scoli generale. "Sa vina tampitii dumneavoastra sa-mi devasteze scoala?", a reactionat initial directorul acesteia, ne povesteste doamna directoare Manolescu. Acum insa colaboreaza foarte bine, copiii se inteleg, se organizeaza chiar meciuri de fotbal intre echipele celor doua scoli. La inceput insa, elevii din scoala speciala erau aratati cu degetul, erau bataia de joc a celor "normali". Stigmatizati de mici din cauza unei boli pentru care nu poarta nici o vina, copiii au gasit la scoala speciala ingrijire din partea unor profesori cu pregatire de specialitate, intelegerea si dragostea celor ca ei. "Cei mai putin grav bolnavi au grija de ceilalti", ni se explica. Nimeni nu rade de suferinta altuia, iar cum sufletul lor nu este sofisticat, il poarta pe tot in privire. Doamna directoare Manolescu ridica din umeri cu scepticism: "Ne e teama de integrarea asta, asa, dintr-o data. Pot sa se piarda..."