Control unic la frontiera româno-bulgară
0Poliţiştii de frontieră români şi cei bulgari, din punctele de trecere Vama Veche, Ostrov şi Negru Vodă, vor face, din luna decembrie, controale comune, cu o singură oprire. Purtătorul de
Poliţiştii de frontieră români şi cei bulgari, din punctele de trecere Vama Veche, Ostrov şi Negru Vodă, vor face, din luna decembrie, controale comune, cu o singură oprire. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, inspector principal Zinaida Feodot, a declarat, ieri, că verificarea comună se va efectua, începând cu data de 15 decembrie, de către echipe mixte, formate din poliţişti români şi poliţişti bulgari. Controlul comun de la Vama Veche se va face în punctul de trecere românesc, iar poliţiştii români de la Ostrov şi Negru Vodă se vor muta pentru controlul comun în punctele de trecere din Bulgaria. (NewsIn)























































