Companiile nu reuşesc să îşi găsească angajaţii ideali şi pentru că anunţurile de angajare sunt scrise neinspirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anunţurile de angajare sunt scrise neinspirat: fie dau impresia că oricine poate obţine jobul, fie descurajează candidaţii cu cerinţele excesive FOTO Shutterstock
Anunţurile de angajare sunt scrise neinspirat: fie dau impresia că oricine poate obţine jobul, fie descurajează candidaţii cu cerinţele excesive FOTO Shutterstock

Majoritatea angajărilor prin firme de recrutare specializate eşuează pentru că recruiterii caută oameni care să fi îndeplinit în trecut exact acelaşi tip de job, neluând în calcul potenţialul candidaţilor, dar şi pentru că anunţurile de angajare sunt scrise neinspirat. Asta potrivit unui studiu realizat de compania de recrutare Antal International.

Prima greşeală pe care o fac recruiterii este aceea că nu caută oameni potriviţi pentru o poziţie deschisă în interiorul companiei. Aceştia caută întotdeauna în exterior, iar la sfârşitul unui proces stresant şi costisitor, managerii ajung la concluzia că aveau oamenii potriviţi chiar în faţa ochilor.

Recruiterii ignoră creativitatea candidaţilor

Un alt motiv pentru care eşuează demersurile de angajare este metoda mecanicistă aplicată de recruiteri. Aceştia vor ca deprinderile candidaţilor să se potrivească exact fişei postului disponibil, neluând în calcul creativitatea şi posibilitatea candidatului de a se adapta la noile cerinţe. Astfel, posturile rămân vacante întrucât cu greu poţi găsi două joburi perfect identice, care să formeze oameni care au aceleaşi deprinderi.

Mai mult, studiul arată că angajările eşuează şi din cauza anunţurilor de angajare, scrise neinspirat. Acestea sunt fie lapidare – îndemnând absolut toţi candidaţii care îşi caută de lucru să aplice la respectivul job pentru că nu există suficiente detalii în cerinţele postului care să îi descurajeze pe cei nepotriviţi – fie cerinţele postului sunt atât de multe, încât cu greu poţi găsi pe cineva care să le îndeplinească pe toate. Candidaţii care s-ar potrivi în realitate acelui job renunţă să mai aplice când văd lista lungă de exigenţe impuse de angajator.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite