Cluj: Târg de mobilă la Polus
0Prima ediţie a târgului MobStil va fi organizată la Cluj-Napoca între 2 şi 5 aprilie. La MobStil se vor lansa în premieră în România brandurile Pati’Eau şi SISDEbySIDE.
Începând de mâine, de la ora 16, clujenii vor putea vizita standurile expozanţilor în zona restaurantelor din Polus Center. De vineri până duminică, programul târgului este identic cu cel al centrului comercial, între orele 10 şi 22.
Destinat pieţei medii şi de lux, la MobStil vor expune Staer, Simex, BevisORO, Bofurniture, Morphoza, Cadoro Mobili, Mobel, Alternativ Mob, Kalenda Alexim sau Antares. Partenerul principal al târgului, Staer, va expune un apartament cu trei camere, mobilat şi utilat. Preţul total al colecţiei se ridică la circa 29.000 de euro.
Cu stil, la Mobstil
Angelica Iva, directorul general Proactive Business Commuication, organizatoarea MobStil, spune că piaţa clujeană este o piaţa importantă pentru importatorii şi distribuitorii de profil din România, acesta fiind motivul pentru care MobStil debutează aici. „Este un târg cu stil, după cum îi spune şi numele, care se adresează clienţilor care doresc o calitate de la medie spre lux”, a spus organizatoarea.
BevisORO prezintă în exclusivitate brandurile Pati’Eau şi SISDEbySIDE, o nouă generaţie de mobilier şi decoraţii pentru grădină şi o colecţie cu design modular pentru mobilierul de living. La MobStil îşi vor mai lansa colecţiile SilverDecor (tapet de lux şi profile decorative) şi New NovaTextile (draperii, storuri textile şi perne decorative).