Clinton: Administraţia Obama abandonează "războiul împotriva terorismului"
0Noua adminsitraţie americană a preşedintelui Barack Obama a abandonat discret expresia "război împotriva terorismului", lansată de administraţia precedentă, a recunoscut ieri secretarul de stat american Hillary Clinton, citată de AFP, transmite NewsIn.
"Adminsitraţia a încetat să folosească această frază şi cred că acest lucru este relevant în sine", a declarat şefa diplomaţiei americane în avionul care o conducea la Haga, unde urmează să participe la conferinţa internaţională consacrată Afganistanului.
Abandonarea acestei expresii nu este rezultatul unor instrucţiuni precise din partea preşedintelui Obama, a dat asigurări Clinton. "Nu am auzit pe nimeni folosind-o. Nu am primit nicio directivă cu privire la folosirea acestei expresii. Pur şi simplu, ea nu mai este folosită", a spus Clinton.
Săptămâna trecută, administraţia dezminţise că au existat instrucţiuni oficiale pentru abandonarea acestei expresii, aşa cum scrisese cotidianul Washington Post. Nicio directivă a Casei Albe nu a fost dată pentru înlocuirea expresiei, au asigurat oficiali ai administraţiei.
Potrivit Washington Post, conducerea Biroului pentru buget de la Casa Albă a ordonat Pentagonului să renunţe la expresia "război împotriva terorismului", adoptată de fostul preşedinte american George W. Bush după atentatele din 11 septembrie 2001 şi să folosească în locul ei expresia mai neutră "operaţiune contingentă în străinătate".
"Mă amuz uneori de lucrurile pe care le citesc în presă. Nu sunt la curent cu nicio comunicare pe care aş fi făcut-o cu privire la acest subiect", a declarat Peter Orszag, directorul Biroului pentru buget de la Casa Albă.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Robert Gibbs, a dat asigurări miercuri, în timpul conferinţei de presă zilnice, că nu a primit "nicio notă" şi niciun ordin pe acest subiect. Obama este mai puţin preocupat de termenii folosiţi, decât de "măsurile pe care trebuie să le ia" pentru a proteja cetăţenii şi a asigura securitatea ţării, a subliniat Gibbs.
Purtătorul de cuvânt al Biroului pentru buget, Ken Baer, confirmase că "un funcţionar de rang intermediar (de la Pentagon - n.red.) a comunicat" informaţii despre acest subiect, dar nu o directivă oficială.
"Eu sunt persoana care se exprimă public cu privire la aceste chestiuni şi nu mi-a spus nimeni niciodată ce cuvinte să folosesc sau nu", a reacţionat purtătorul de cuvânt de la Pentagon, Geoff Morrell, adăugând că nu a primit "niciodată o astfel de directivă".























































