Clanurile interlope din Poliţie fac rocada - revista presei interne

Presa internă de azi scrie despre posibilele victime ale gripei noi, banii daţi de autorităţile bucureştene penrtu fântâni arteziene, sau clanurile interlope din poliţie. Printre alte subiecte, muncitorii Madonnei sunt păziţi ca să nu piardă timpul, şi dezvălurile omului din umbra şefului Securităţii.
Clanurile interlope din Poliţie fac rocada. Ampla operaţiune de deratizare declanşată de ministrul Dan Nica este o manevră care a vizat mici ajustări şi ierarhizări în rândul mafiei care domina IPJ Ialomiţa din cele mai vechi timpuri. Destituirea prin pensionare liber consimţită a tandemului Stan Bîtlan - Iosif Chirică nu este altceva decât o răfuială între clanurile interlope din MI, iar scopul este acapararea influenţei în judeţ. S-a dorit nu curăţirea instituţiei, ci înlocuirea unor corupţi cu alţi corupţi, scrie Jurnalul Naţional.
700.000 de euro pentru fântâni arteziene. Aşezaţi pe băncuţe din lemn tropical, bucureştenii vor putea admira în curând cinci fântâni arteziene reparate şi luminate cu leduri de Administraţia Lacuri-Parcuri, pentru suma de 700.000 de euro. Acestea sunt amplasate în faţa Senatului, la Casa Armatei, Academia Militară, în scuarul din faţa restaurantului Izvorul Rece şi pe strada Sfinţii Voievozi. Ce a determinat ALPAB să “înece” o asemenea sumă? Directorul Radu Popa a explicat pentru Gândul: “Nu vreau ca vorbele lui Nicu Ceauşescu să se adeverească. El a spus că n-o să fim în stare să întreţinem ce a construit ta-su”.
Gripa nouă ar putea omorî 3,5 milioane de europeni. Între 40.000 şi 3,5 milioane de europeni ar putea muri din cauza gripei A/H1N1, arată un raport publicat marţi de Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile (CECBT). Experţii europeni iau în calcul patru scenarii în care virusul ar putea evolua în această iarnă şi propun grupurile-ţintă de populaţie care ar trebui să fie vaccinate cu prioritate. Copiii sub doi ani şi personalul medical sunt în fruntea listei de priorităţi. Specialiştii români spun că în România se va ţine cont de recomandările europene când se va decide care sunt cei care vor beneficia de vaccinul ce va fi gata la noi cel mai devreme în luna noiembrie, scrie Evenimentul Zilei.
Muncitorii Madonnei – păziţi ca să nu piardă timpul vorbind. Muncitorii de pe şantierul din Parcul Izvor nu au timp să schimbe o vorbă cu nimeni, sunt prea ocupaţi cu ridicarea tribunelor. Şi bodyguarzii lucrează intens – scurtează atent orice mişcare a nefericitului care, neştiind care-i treaba, ar vrea să se plimbe prin parc. „Riscăm să încurcăm muncitorii, dacă vorbim cu ei. Oricum, nu vor avea timp să vorbească, noi toţi deja am intrat în linie dreaptă cu pregătirile”, a explicat,pentru Gândul, Dragoş Chişcoci, PR-ul firmei Emagic care se ocupă cu organizarea concertului Madonnei la Bucureşti.
Dezvăluirile omului din umbra şefului Securităţii. Generalul de brigadă în rezervă Aurel Rogojan rememorează pentru Jurnalul Naţional cum s-a văzut anul 1989 de la vârful Securităţii. Au fost spioni prinşi în flagrant, exista pericolul de dezmembrare a României, iar nemulţumirile populare erau în prag de explozie. Ofiţerul detaliază care erau presiunile internaţionale asupra României şi care ar fi putut conduce la o reconfigurare a graniţelor ţării noastre. În acest sens, potrivit lui Aurel Rogojan, Ungaria a fost vârf de lance al acţiunilor rezultate din înţelegeri şi planificări sovieto-americane, franco-germane, anglo-olandeze şi italiano-austrice.




















































