Clădirea primăriei clujene rămâne la Boc
Curtea de Apel Cluj a respins, ieri, acţiunea Consiliului Judeţean, îndreptată împotriva HG 193/2006, care includea în patrimoniul primăriei clujene sediul municipalităţii de pe strada
Curtea de Apel Cluj a respins, ieri, acţiunea Consiliului Judeţean, îndreptată împotriva HG 193/2006, care includea în patrimoniul primăriei clujene sediul municipalităţii de pe strada Moţilor 1-3. Decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Paradoxul este că o acţiune relativ simetrică a avut loc în urmă cu doi ani, când atât Curtea de Apel Cluj, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acţiunea municipalităţii, care contesta includerea în HG 969/2002, în patrimoniul Consiliului Judeţean, a clădirii. Consiliul Judeţean se pretinde continuatorul fostului Sfat Popular Judeţean, care a funcţionat aici, Sfatul Municipal fiind restrâns doar în sediul actualului Serviciu de Stare Civilă din centrul oraşului. Consiliul Judeţean are nevoie de sediu, fiind tolerat de prefectură, în clădirea Palatului Administrativ. (Mihai Bacalu)



















































