Cititor din presa vremii | adevarul.ro

Cititor din presa vremii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Am recitit, deunăzi, Scrisorile lui George Ulieru şi, din capitolul "Articole şi pamflete politice", mi-a reţinut cu deosebire atenţia titlul "Ca să pui ordine". Redau întocmai ce scria George

Am recitit, deunăzi, Scrisorile lui George Ulieru şi, din capitolul "Articole şi pamflete politice", mi-a reţinut cu deosebire atenţia titlul "Ca să pui ordine". Redau întocmai ce scria George Ulieru, în 1926, în acest articol:
"Ca să pui ordine în familia ta, în ţara ta, trebuie mai întâi să te corijezi pe tine însuţi de slăbiciuni şi de patimi!" (Confucius). Aceste cuvinte ale marelui filosof chinez ar trebui trâmbiţate din răsputeri în ţara noastră.
Când îţi petreci timpul în joc de cărţi şi petreceri, când cauţi pe orice cale ca să-ţi umpli punga, când eşti insolent faţă de cei umili şi târâtor faţă de cei puternici, când priveşti cu nepăsare la suferinţa celor din jur, când te crezi inviolabil, când îţi place parada, când n-ai nici o ruşine şi nici frică de Dumnezeu, când te foloseşti de forţa brută ca să-ţi afirmi trufia, când îţi place să fii lăudat cu toate că n-ai făcut decât să arunci praf în ochii celorlalţi şi n-ai avut grijă decât de tine, când avutul în care te lăfăieşti l-ai dobândit pe nemuncite, când calci legile, ca să-ţi fie ţie bine, când sfidezi orice noţiune de dreptate fiindcă vrei să te conduci după bunul plac... cum ai să pui ordine în familia ta, în ţara ta?
Tu nu eşti omul ordinii, ci omul dezordinii!
Dacă conduci o casă, casa aceea cade în ruină morală şi materială; dacă eşti pus să conduci un oraş, oraşul acela se părăgineşte, devine cuib de boli şi desfrâu; dacă conduci o ţară, ţara aceea suferă şi se răzvrăteşte. Cuvintele lui Confucius ar trebui strigate din răsputeri, ca să audă cei care ţin să conducă în ţara asta".
Am reprodus acest articol pentru actualitatea sa, pentru faptul că cele scrise atunci se potrivesc atât de bine multor politicieni din zilele noastre.
Emanoil Sterescuprof. pensionar, Curtea de Argeş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite