Cît îţi ia şi ce păţeşti ca să schimbi buletinul, carnetul de conducere sau un banal contract de servicii
.
Guvernul a anunţat, la data istorică de 9 mai, un fel de revoluţie în instituţiile publice, printr-un Memorandum care vrea debirocratizarea întregii funcţionărimi. Deocamdata realitatea e alta.
Memorandumul conţine, pe lîngă termenul de maximum două ore pentru eliberarea permisului de conducere auto şi a certificatului de înmatriculare, şi stipularea conform căreia, odată cu jumătatea acestei luni, paşapoartele cu regim normal să fie liberate în cel mult o săptămînă de zile de la data solicitării.Nu se poate anticipa dacă reforma va avea succes, dar deocamdată lucrurile se petrec cam în felul următor: dacă vrei să-ţi schimbi adresa, ai două posibilităţi. Prima, ignori obligaţiile cetăţeneşti de schimbare a buletinului, a permisului de conducere (dacă, de exemplu, acesta nu corespunde cu buletinul poţi primi o amenda de până la 100 de lei) a contractului cu Romtelecom, a contractului cu Electrica (dar, dacă află, aceştia trimit oameni care să te bată la cap să intri în legalitate). A doua, să îţi iei concediu, şi să pleci în pelerinaj pe la ghişee.
Ca să schimbi un act îţi trebuie alte zece acte
Inregistrarea schimbării numelui şi adresei te costa vreo două milioane, dar merită: durează în jur de o lună, în care dai telefoane şi discuţi cu funcţionarii detalii la care probabil nu te gândisei niciodată. De exemplu suni la politie şi afli că printre altele trebuie să te înregistrezi la circa financiară de sector. Începi campania printr-un inofensiv telefon. Funcţionara de la circa sectorului 4 nu înţelege ce vrei cu schimbarea asta de adresă şi mai ales nu are timp, ca să nu mai zicem că devine suspicioasă şi nevricoasă din cauză că vorbeşte cu un străin, prin telefon, lucruri importante. Trebuie sa mergi acolo, direct la ghişeu. Cand ajungi în instituţia respectivă pereţii sunt plini de afişe despre impozitul pe venit. Să vii cu întrebari despre înregistrarea schimbării numelui pare cam deplasat, de fapt aşa se şi dovedeşte a fi. Funcţionara mă trimite la primărie: "Probabil acolo, la noi doar dacă aveţi venituri şi nu le-aţi declarat încă, să le declaraţi neapărat!".
Cauţi să te lămureşti ce e de făcut, telefonic, la administraţia de sector. Numerele utile sunt destul de greu de aflat, apoi mai sunt şi multe interioare, la fiecare din ele trebuind date explicaţii. Într-un impropriu zis final aflu de 411.77.79 de unde mi se recomandă 410.03.35, iar acolo mi se dictează la ce număr trebuie de fapt să sun: 411.77.79. Şi dacă nu eşti atent o ţii tot aşa. La "931" primeşti un număr care în loc să fie de la circa financiară se dovedeşte a fi de la Trezorerie, apoi un număr de la administraţia centrală, unde te intreabă de ce nu suni la sector, dar îţi fac legătura la un interior "unde probabil nu mai e nimeni la ora asta". Totuşi, raspunde cineva care, având în vedere şi faptul că se grabeşte, oferă informaţia: nu era nevoie să înregistrezi nimic la nici o circă financiară, se înregistrează automat, după ce mergi la poliţie. Schimbarea numelui şi adresei apare la circa financiară automat, în cazul în care ai făcut demersurile necesare la Poliţie, repetă functionarul, cam nervos, dar oricum, ceva mai de treabă decât restul.
La nebuni, doar cu buletinul
În cazul în care însă chiar trebuie să te înregistrezi, să aduci acte şi să completezi formulare, lucrurile se complică. La schimbarea numelui ca urmare a căsătoriei sau la schimbarea adresei se schimbă automat şi cartea de identitate. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să mergi la secţia de poliţie de care aparţii şi să îţi notezi de pe afişele de pe pereţi toate actele pe care trebuie să le aduci. La intrarea într-o secţie din sectorul 4, poliţistul mă întreabă ce vreau, apoi dacă am făcut armata. Îmi arată un ghişeu, la care sunt întrebat dacă ştiu să citesc. Mai încerc o dată: mi-am schimbat adresa, ce am de facut? "Ştiţi să citiţi? Dumneavoastră nu aţi făcut armata?"
Acte necesare şi costuri pentru schimbarea buletinului de identitate
Cerere de eliberare a cărţii de identitate
• Act de dovada a spaţiului de locuit
• Actul vechi şi cartea de alegător
• Certificatul de naştere
• Certificatul de căsătorie
• Hotarâre de divorţ definitivă
• Contravaloarea cărţii de identitate 5.5 lei
• 2 timbre fiscale
• Certificat de naştere pentru copiii sub 14 ani
• Contract de închiriere (se face la administraţia financiară) sau de comodat (la notar) cu termen de cel mult un an
• Declaraţie de luare în spaţiu - la notar sau la ghişeu
• Hotărâre judecătorească prin care se dispun modificările (pentru schimbarea numelui).
Mutarea postului telefonic la noua adresă:
• Cerere de mutare; buletinul de identitate, cu mutaţie definitivă la noua adresă; aparatul telefonic şi aparatajul auxiliar, dacă acestea sunt proprietatea RomTelecom.
• Factura telefonică achitată la zi.
Dacă solicitantul nu are mutaţia în BI este necesar să se prezinte unul din urmatoarele acte:
• Contract de vânzare-cumpărare
• Contract de închiriere
• Certificat de moştenire
• Orice alt act referitor la posesia spaţiului respectiv
Cererea de mutare se depune în maximum 60 de zile de la înscrierea în buletinul de identitate a mutaţiei la noua adresă; întârzierea va fi tratată ca cerere de instalare. După depunerea cererii, postul telefonic se suspendă în vederea mutării, cu excepţia cazului în care solicitaţi ca acesta să se suspende la o dată anume. Pâna la primirea raspunsului la cererea dumneavoastră privind mutarea postului telefonic, vor mai fi remise una sau două facturi telefonice la vechea adresă.
Deschiderea abonamentului TV
Pentru deschiderea abonamentului la alta adresa e necesar sa aduceţi la oficiul poştal teritorial:
• Actul de proprietate al casei
• Buletinul de identitate
• Completarea unui formular de deschidere
Durează aproximativ 30 de minute.
Schimbarea permisului de conducere
• Buletinul de identitate
• Fişa medicală
• Fişa de deţinător dactilografiată la Poliţie
• Contravaloarea permisului - 42.5 lei
• 4 poze tip - 8 lei
• Copia legalizată a certificatului de căsătorie - în cazul schimbării numelui.
Notificarea firmei de rate/leasing
Dacă plătiţi rate la bunuri achiziţionate în leasing aveţi obligaţia să informaţi firma despre schimbarea adresei (unde ajung facturile care trebuie plătite la timp).
Contractul cu Electrica
La schimbarea titularului contractului aveţi şi obligaţia schimbării contorului.
La dobândirea unui nou spaţiu proprietarul trebuie să se prezinte la ghişeu cu:
• Buletin de identitate;
• Act de deţinere legală a spaţiului
• Vechiul proprietar trebuie să solicite rezilierea, tarif - 26.4 lei
Preţurile minime pentru încheierea unui nou contract diferă în funcţie de tipul de contor şi de amplasament. Preţuri minime: 3.6 lei perfectarea formelor de contractare; 18 lei montarea contorului



















































