Cinepremiere
0"Mamma Mia!": muzica ABBA, adevărata vedetă musical După succesul răsunător înregistrat pe scenele din Londra, New York şi alte mari oraşe ale lumii de musicalul "Mamma Mia!",
"Mamma Mia!": muzica ABBA, adevărata vedetă
musical
După succesul răsunător înregistrat pe scenele din Londra, New York şi alte mari oraşe ale lumii de musicalul "Mamma Mia!", care relua cele mai cunoscute şlagăre ale formaţiei ABBA, era inevitabil să se ajungă şi la o versiune cinematografică.
Subiectul nu are nicio importanţă, fiind doar un simplu pretext pentru înşiruirea, într-o coloană sonoră de zile mari, a principalelor piese ale formaţiei, începând cu cea care dă titlul filmului şi sfârşind cu "Waterloo", cu care membrii grupului au câştigat Eurovisionul.
Să spunem totuşi că e vorba de proprietara unei pensiuni (Meryl Streep), cu un trecut sentimental furtunos, care urmează să-şi mărite fiica. Aceasta din urmă nu ştie cine îi este tatăl, dar găsind vechiul jurnal al mamei sale află că ea a avut relaţii apropiate cu trei bărbaţi (Pierce Brosnan, Colin Firth, Stellan Skasgard), aşa că îi invită pe toţi trei la nuntă...
Un film cu o distribuţie într-adevăr remarcabilă, dar, în ciuda prezenţei unor actori atât de renumiţi, adevărata vedetă este muzica ABBA. În lipsa ei, ar fi ieşit o povestioară lipsită de interes. (R. Căplescu)
Oaia albastră a familiei
comedie
O surpriză plăcută, această întâlnire cu "opera prima", în triplă ipostază de regizor, scenarist şi interpret principal, a lui Scott Prendergast, care pare a duce mai departe tradiţia unui Chaplin, Malec sau Tati. Lungmetrajul cu care îşi face debutul este un amestec original de farsă, comedie neagră şi comentariu social usturător.
Eroul, Salman, este un "loser", un ratat, care la vârsta de 32 de ani nu a realizat nimic în viaţă. Şi, totuşi, în disperare de cauză, cumnata sa, Leslie (Lisa Kudrow) va fi nevoită să apeleze tocmai la el, oaia neagră a familiei. Cu soţul ei, aflat într-o misiune prelungită în Irak, cu facturile care se adună şi cu doi draci de copii care fac numai pozne, e pe punctul să cedeze nervos.
Fără prea mare entuziasm, Salman acceptă să fie un fel de babysitter pe lângă cei doi neastâmpăraţi, ba chiar, pentru a scoate un ban, îşi ia o slujbă pe post de... mascotă la o firmă de internet falimentară.
Slujba constă în a distribui afişe, mişcându-se caraghios într-un sufocant costum albastru, cu un imens cap rotund cât o baniţă. Şi miracolul se produce: graţie costumului, treptat cei doi copii nesuferiţi ajung să-l respecte, iar pentru mica familie lucrurile vor începe să se aranjeze.