Ce riscă, din 10 iunie, chiriașii care nu își schimbă adresa din buletin

0
Publicat:

Persoanele care stau cu chirie trebuie să știe că sunt obligate să se alinieze unei cerințe legale, a cărei nerespectare atrage sancțiuni. Începând cu 10 iunie, cei care locuiesc într-un imobil și nu au adresa trecută în cartea de identitate riscă să fie amendați.

Cei care îşi schimbă domiciliul trebuie să solicite modificarea adresei în CI. FOTO: Pixabay
Cei care îşi schimbă domiciliul trebuie să solicite modificarea adresei în CI. FOTO: Pixabay

Autoritățile vor să actualizeze datele din Registrul Național de Evidență a Persoanelor, iar cei care nu respectă această regulă riscă amenzi cuprinsă între 75 şi 150 de lei, sancțiunile urmând a fi aplicate de de Poliţia Locală, potrivit Observator.

Ce trebuie să facă cei care stau cu chirie

Concret, pe 10 iunie intră în vigoare modificările care îi obligă pe cei care îşi schimbă domiciliul să solicite modificarea adresei şi în cartea de identitate în 15 zile de la mutare. Aceste persoane vor trebui fie să-și facă viză de flotant, fie să-și schimbe domiciliul cu noua adresă.

Marile oraşe - unde tarifele au explodat - sunt pline de studenţi sau muncitorii veniţi din alte localități, care stau în chirie. Foarte puțini dintre ei solicită schimbarea adresei, din comoditate și/sau din cauza faptului că sunt nevoiți să se prezinte la Biroul de Evidenţă a Persoanelor însoţiţi de proprietarii care trebuie să își dea acceptul pentru găzduirea lor la adresa respectivă.

Odată cu eliberarea cărţilor de identitate electronice însă, totul va mult mai simplu, pentru că adresa nu va mai fi trecută fizic pe document, ci va fi stocată electronic pe un CIP. Astfel, toate datele necesare vor fi actualizate doar de un funcţionar, fără să mai fie nevoie de schimbarea actul de identitate odată cu schimbarea domiciliului.

Amintim că, odată cu creșterea sumelor investite în amenajarea apartamentelor de închiriat și pe fondul unor experiențe neplăcute cu chiriașii, din ce în ce mai mulți proprietari din România le solicită acestora cazierul judiciar și contractul de muncă. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite