Ce este islamul? | adevarul.ro

Ce este islamul?

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Etimologic, cuvântul islam vine din limba arabă, unde înseamnă supunere, în faţa lui Allah şi are aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul Salam care înseamnă pace. Islamul se reclamă a fi o

Etimologic, cuvântul islam vine din limba arabă, unde înseamnă supunere, în faţa lui Allah şi are aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul Salam care înseamnă pace. Islamul se reclamă a fi o religie a păcii, care nu instigă la ură faţă de oameni şi faţă de alte religii. Dimpotrivă, ura este considerată păcat. Jihadul, folosit cel mai adesea în sensul de "război sfânt", înseamnă în primul rând "luptă", o luptă cu propriul eu, pentru desăvârşire, pentru păstrarea credinţei. Terorismul, în numele religiei islamice, nu este altceva decât o proastă interpretare a ceea ce se spune în Coran în privinţa războiului. În cartea sfântă a musulmanilor se vorbeşte despre luptă împotriva celor care îi persecută pe adepţii acestei religii, dar aceasta nu trebuie începută fără un un temei solid. De asemenea, războiul pentru apărarea credinţei nu trebuie confundat cu cel pentru acumularea de averi. Versetele din Coran, greşit interpretate, sunt folosite, de mulţi, ca argumentaţie a violenţei islamului şi a considerării acestei religii ca una a crimei şi răzbunării.

Top articole

Partenerii noștri