Cât este de mare riscul repetării inundațiilor din 2006. Ministrul Mediului: „Suntem pregătiți pentru scenariile pe care le așteptăm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inundațiile din Ungaria au pus pe jar autoritățile. În decurs de 6-7 zile de la înregistrarea vârfului de debit în Ungaria este așteptat și în România debitul maxim. Ministrul Mediului a vorbit despre cât de aproape suntem de inundații similare celor din 2006.

Creșterea debitului Dunării dă fiori, după o vară în care scăderea a fost o problemă FOTO:Adevărul
Creșterea debitului Dunării dă fiori, după o vară în care scăderea a fost o problemă FOTO:Adevărul

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit joi, 19 septembrie 2024, într-o intervenție în direct la Antena 3 CNN, despre ce s-ar putea întâmpla în zilele următoare, ca efect al creșterii debitului Dunării. În Ungaria militarii au fost scoși din cazarmă și construiesc diguri de apărare din saci de nisip, au fost închise drumuri și suspendate cursele pe fluviu. Dunărea a înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, iar apele s-au revărsat peste maluri în capitala Budapesta, înconjurând clădirea parlamentului.

Ministrul Fechet spune că în România este așteptat ca cel mai ridicat nivel al Dunării să se înregistreze în 28, chiar 29 septembrie.

Mă aflu aproape de Fetești în acest moment, într-un punct critic, așa îl numim noi, respectiv pe un dig care a fost afectat în trecut, la viiturile din anul 2006, atunci când am avut la intrarea în țară 15.800 de metri cubi pe secundă, la Baziaș. Din toate informațiile pe care le am de la colegii mei la acest moment, așteptăm un vârf în data de 28, sau poate în data de 29, în funcție de condițiile meteorologice și hidrologice din amonte de Baziaș. Monitorizăm cu atenție ceea ce se întâmplă la Budapesta, pentru că de la vârful debitului de acolo avem un număr de zile, 6-7 zile, până când îl vom resimți și noi”, a precizat ministrul Mediului. „Toți colegii mei mi-au confirmat că la acest moment nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”, a adăugat Fechet.

Un debit al Dunării, la intrarea în România, de 9.200 sau 9.500 de metri cubi, așa cum se prognozează, va fi gestionat în siguranță, a mai spus ministrul. S-au luat măsuri pentru ca „fiecare metru de dig de apărare pe Dunăre să fie reverificat” pentru a nu exista surprize.

Avem peste 1.000 de kilometri de lucrări de apărare la inundații și, așa cum am decis și astăzi în Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență, alături de colegii de la Meteorologie, de la Institutul Național de Hidrologie, de la Administrația Apele Române și Departamentul pentru Situații de Urgență, în ceea ce privește Dunărea, la acest moment suntem pregătiți pentru scenariile pe care le așteptăm”, a adăugat ministrul.

Întrebat la ce debit al Dunării s-ar putea înregistra probleme, ministrul Mediului a făcut o comparație cu cele întâmplate în 2006, precizând însă că nu ne aflăm într-un scenariu similar.

Depinde. În trecut, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat, pot să vă spun că în anul 2006 am avut la intrarea în țară 15.800 de metri cubi pe secundă. În luna decembrie a anului 2023 am avut peste 10.000 metri cubi pe secundă. Cu alte cuvinte, așa cum arată astăzi toate lucrările de apărare pentru inundații, pe cursul Dunării mă refer, uitându-ne în trecut, un debit de până la 16.000, 15.800 cât am avut nu demult, ar trebui să nu pună în pericol nicio localitate din România”, a spus ministrul.

În 2006 au existat cinci locuri unde pe Dunăre au fost efectuate breșe în digurile de apărare pentru a se inunda controlat anumite terenuri agricole și a se proteja localitățile, a precizat Mircea Fechet. „Însă, repet, nu ne aflăm nici pe departe într-un scenariu similar”, a mai spus ministrul.

Inundațiile din 2006 au afectat peste 150 de localități, din 12 județe. Aproape 14.500 de persoane au fost atunci evacuate, iar peste 440 de case au fost distruse.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite