Cartea de credit, soluţia pe timp de criză

0
0

Cardurile sunt o alternativă la creditele de consum, al căror număr a scăzut dramatic din cauza crizei. Cărţile de credit sunt ideale pentru cei care au nevoie de sume mici pe termen scurt pentru anumite achiziţii.

Băncile se întrec în oferte de tot felul la cărţile de credit, în condiţiile crizei financiare, chiar dacă ofertele băncilor sunt asemănătoare în ceea ce priveşte dobânda, penalizările sau facilităţile. Totodată, banii folosiţi de pe cartea de credit trebuie restituiţi în perioada de graţie aferentă, altfel dobânzile sunt usturătoare, de până la 30% din suma folosită.
Persoanele care reuşesc restituirea banilor în perioada de graţie nu plătesc nimic băncilor, căci dobânda este zero. Băncile au, totuşi, diverse câştiguri de pe urma plăţii direct cu cartea de credit, şi anume comisioanele încasate de la comercianţii care agreează plata cu cardul.

Oferte şi condiţii asemănătoare


Fiecare bancă oferă persoanelor fizice diverse programe sau avantaje ale utilizării cărţii de credit. Banca Română pentru Dezvoltare a iniţiat un program de fidelizare a clienţilor utilizatori ai cărţilor de credit, prin puncte de fidelizare.
Fiecare leu cheltuit cu cardul reprezintă un punct de fidelitate, iar acestea pot fi retransformate apoi în bani pentru cumpărături la partenerii BRD. De asemenea, BRD garantează utilizatorilor cărţii de credit cea mai de durată perioadă de graţie de pe piaţă, de 60 de zile.
Acelaşi sistem de beneficii cu puncte a fost implementat şi de Raiffeisen Bank, prin programul Multishop, şi de Banca Comercială Română, prin Powercard BCR. La Banca Transilvania a fost implementat cardul de credit pentru medici. Astfel, fiecare doctor cu carte de credit de la BT se bucură de multe avantaje şi evită plata mai multor comisioane în urma tranzacţiilor cu cardul.

Comisioane similare

Băncile aplică o serie de comisioane posesorilor de carduri, menite să fidelizeze şi să asigure bunul mers al tranzacţiilor. Sumele pe care deţinătorii cărţilor de credit le scot din buzunar diferă foarte puţin de la o bancă la alta.
Emiterea cardului costă, în general, 10 lei, însă există bănci care nu percep o asemena taxă (BCR). Mentenanţa anuală a contului este în jur de 20 - 30 de lei anual, reînnoirea cardului în cazul în care acesta a fost deteriorat sau pierdut poate costa de la 10 la 15 lei, sau deloc, în funcţie de oferta băncii.
Totodată, băncile câştigă de la 0,2 la 0,5 lei de fiecare dată când clienţii îşi verifică sumele existente pe card.

Plăţi din ce în ce mai multe


Tranzacţiile cu cardul au înregistrat o creştere trimestrială de 13,7% în intervalul iulie-septembrie din 2008, la 3,5 miliarde de lei. Cea mai rapidă creştere, cu 22 de procente, a fost la segmentul plăţilor directe cu carduri emise în ţară la comercianţi din afara ţării, conform datelor BNR. Aceste plăţi au ajuns la 699 de milioane de lei în trimestrul III, iar plăţile cu carduri din ţară la comercianţi interni au crescut cu 14,4%, până la 2,55 miliarde de lei, cea mai mare pondere în totalul plăţilor.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri