Carbid-Fox Târnăveni poate deveni viabilă prin reorganizare
Datoriile mai mari de 96% către furnizori şi bugete şi faptul că activitatea comercială a firmei nu este susţinută din surse proprii au dus la intrarea în insolvenţă a SC Carbid-Fox
Datoriile mai mari de 96% către furnizori şi bugete şi faptul că activitatea comercială a firmei nu este susţinută din surse proprii au dus la intrarea în insolvenţă a SC Carbid-Fox Târnăveni, informează un raport al lichidatorului judiciar al societăţii, SC General Mir Consult SRL. Potrivit lichidatorului, dezechilibrul financiar s-a declanşat în 2002, din cauza lipsei capitalului circulant la volumul pretins de specificul activităţii. S-a lucrat sub pragul de rentabilitate, iar cheltuielile fixe au avut o pondere tot mai mare în cheltuielile totale. Datoriile societăţii au ajuns la 96,64%, lucru reflectat şi de scăderea acţiunilor la bursă. Activitatea comercială a societăţii nu este susţinută din surse proprii, ci din surse purtătoare de dobânzi, penalităţi de întârziere la plată şi diminuări ale preţurilor de livrare. Pentru reorganizarea societăţii, lichidatorul judiciar propune vânzarea bunurilor disponibile producţiei, reducerea costurilor serviciilor şi a cheltuielilor salariale sau vânzarea acţiunilor din portofoliu. Valorificarea deşeurilor, reducerea soldului creanţelor, majorarea capitalului social prin emisiune şi vânzare de acţiuni sunt alte soluţii care ar putea scoate societatea din impas. Lichidatorul consideră că societatea din Târnăveni poate redeveni viabilă prin reorganizare. Acţionarii companiei au aprobat, la începutul lui septembrie, un plan de reorganizare pe trei ani, care presupune reducerea personalului şi recuperarea a 60% din creanţe. Carbid-Fox Târnăveni a înregistrat o pierdere de 1,74 milioane de euro pe primul semestru 2006, la o cifră de afaceri de 5,88 milioane de euro. În 2005, compania înregistra pierderi de 3,37 milioane de euro, de 4,5 ori mai mari faţă de 2004. Din ianuarie 2006 şi până la sfârşitul lui aprilie, Carbid-Fox şi-a închis principala activitate de producţie, obţinerea de carbid, întrucât Electrica Transilvania Sud a sistat furnizarea energiei electrice, din cauza restanţelor la plata facturilor.




















































