Capacul sindical sare de pe oala reformei

De cateva zile, Guvernul se chinuie sa convinga sindicatele sa semneze un nou acord social. Marile confederatii, carora acordul semnat in 2001 le-a facut mai mult rau decat bine, nici nu vor sa auda

De cateva zile, Guvernul se chinuie sa convinga sindicatele sa semneze un nou acord social. Marile confederatii, carora acordul semnat in 2001 le-a facut mai mult rau decat bine, nici nu vor sa auda de asa ceva. Unii, cum ar fi BNS-ul, au declarat raspicat ca nu semneaza nimic. Altii, precum Cartel Alfa, au pus niste conditii imposibil de indeplinit, de genul cresterii salariului minim la echivalentul in lei a o suta de euro. Dar Executivul, folosind fel de fel de metode, de la jumatati de promisiuni la discutii "de la om la om", preseaza si preseaza mereu pentru incheierea "tratatului de pace sociala". La prima vedere, insistenta Guvernului este nejustificata. In fond, cu tot cu acord social, si in 2001 au fost o droaie de greve, mitinguri, blocari de drumuri, iar geamurile Palatului Victoria au zdranganit sub ploaia de huiduieli ale sindicalistilor. Ar fi fost greu sa fie altfel, caci acordul a fost o forma fara fond, o cochilie pentru vorbe goale. Actul respectiv avea un caracter extrem de general. De exemplu, toti semnatarii au cazut de acord, in scris, asupra necesitatii cresterii PIB-ului cu 4,5 la suta, asupra mentinerii ratei inflatiei la 27 la suta, asupra cresterii salariului real cu 10 la suta, basca imbunatatirea mediului de afaceri si combaterea coruptiei. Dar, in Romania, a spune ca esti de acord cu aceste lucruri e echivalent cu a fi de acord cu rasaritul soarelui. Problemele cu adevarat serioase, cum ar fi politicile salariale sau Legea Pensiilor, au fost ocolite cu eleganta. Dar, dupa cateva luni, au inceput necazurile. Cand sindicalistii au realizat faptul ca aplicarea noii Legi a pensiilor inseamna, printre altele, ca un milion de oameni vor lua pensii mai mici decat se asteptau, au inceput protestele. Si, conform acordului, in paralel cu protestele, negocierile "de mediere". Acum, dupa o jumatate de an de medieri, legea a fost modificata prin nu mai putin de patru ordonante de urgenta succesive, dar conflictul tot nu a fost stins. Un balamuc si mai mare a starnit aplicarea politicilor salariale. Practic, aici a fost vorba de impartirea saraciei, iar cei din ramuri nestrategice, cum ar fi cercetatorii si profesorii, au ramas cu ochii in soare. Din acest motiv, multe federatii au declansat miscari de protest, trecand peste capul "centrului". Pana la urma, datorita presiunii exercitate de organizatiile de la baza piramidelor sindicale, Cartel Alfa si BNS au denuntat acordul social. CNSLR-FRATIA, care e un fel de pepiniera de cadre pentru Guvern, n-a facut acest lucru, dar aici a aparut un fenomen interesant. Pentru a-si apara interesele, federatiile sarace au format un "pol al bugetarilor", ce nu prea are legaturi cu nababii din sectorul energetic. Cu toate acestea, acordul social a fost foarte folositor pentru Guvern. In afara de plusul adus la imagine, actul respectiv a adus opt luni de relativa acalmie sociala. In esenta, acordul n-a stopat grevele din diverse sectoare, dar i-a impiedicat pe protestatari sa-si coordoneze si sa-si concentreze eforturile. Daca acest lucru s-ar fi intamplat, datorita saraciei din Romania, ne puteam trezi cu o multime de greve generale, care puteau sa paralizeze sectoare intregi din economie. Practic, acordul a fost un capac de hartie pus peste cazanul clocotind de probleme care este Romania. Exact din acest motiv Guvernul tine sa semneze si anul acesta un acord cu sindicatele. Proiectul de tratat de pace sociala din 2002 are un caracter la fel de general ca si cel din 2001. In fond, era greu sa fie altfel, caci acordurile semnate de Romania cu FMI si Banca Mondiala, (prin care se stabilesc toate politicile salariale de la noi), sunt un mare contract colectiv de munca pentru toti bugetarii. Exact ca si in 2001, de negociat a mai ramas doar reimpartirea saraciei. Acum, datorita parghiilor pe care le are la indemana, Guvernul va putea sa convinga unele confederatii, cum ar fi CNSLR-FRATIA, Meridian sau CSDR, sa semneze acordul. Alti lideri, pentru a ramane cu onoarea intacta, nu vor semna acordul, dar isi vor pune semnatura pe diverse "protocoale de colaborare". Din pacate pentru cabinetul Nastase, aceasta formula a "capacului sindical", care a mers in 2001, risca sa nu tina in 2002. Anul trecut, capacul a stat peste oala si pentru ca reforma a fost doar mimata. Asta presupune avantaje sociale pe termen scurt si mari dezavantaje pe termen lung. De exemplu, singura restructurare din sectorul energetic a constat in aruncarea a sapte centrale ale Termoelectrica in bratele unor primarii. Bietele primarii, care abia se descurca cu deszapezitul, n-au putut sa eficientizeze in cateva luni niste centrale ce produc pierderi anuale de milioane de dolari, asa ca Termoelectrica a fost silita sa-si ia "odoarele" inapoi. Dar, cu astfel de masuri, Romania nu poate sa-si reduca pierderile din sectorul energetic cu echivalentul a 1,5 la suta din PIB, cum cere acordul cu FMI. In concluzie, in 2002, incheierea acordului social e o conditie necesara, dar nu si suficienta. Acum, in afara de capac, avem nevoie si de legume in oala reformei.