Calea Lactee are un strat protector de stele

Uriaşa galaxie din care face parte Sistemul Solar e inclusă într-un nor de stele ce se roteşte invers decât ea Astronomii bănuiau încă de acum câţiva ani că o parte dintre stelele ce

Uriaşa galaxie din care face parte Sistemul Solar e inclusă într-un nor de stele ce se roteşte invers decât ea

Astronomii bănuiau încă de acum câţiva ani că o parte dintre stelele ce formează Calea Lactee se mişcă după alte reguli decât cele ce formează marea masă a galaxiei.

Mulţi au crezut că neregularităţile se datorează ciocnirii lente dintre Calea Lactee şi o altă galaxie, mai mică, cunoscută sub numele de Fecioara Pitică, ce se află la 30.000 de ani lumină de noi, în direcţia constelaţiei Fecioarei. Acum, de la Observatorul din Torino, aflăm că, de fapt, Calea Lactee e formată din două straturi de galaxii, care se rotesc unul peste altul, în sensuri diferite.

Locuim într-un colţ de Univers despre care, se pare, nu ştim mare lucru. Teoriile despre Cosmos şi formarea lui se schimbă, mai ales în ultima vreme, aproape de la zi la zi.

De pildă, acum câteva zile, astronomul italian Daniela Carollo a anunţat că nici măcar Calea Lactee nu este aşa cum credeam noi, o simplă spirală logaritmică de stele, cu mai multe braţe. Descoperirea pune sub semnul întrebării toate teoriile actuale despre formarea Universului.

S-au luat în calcul 20.000 de stele

Trebuie spus că schimbările din domeniul astronomiei nu sunt nişte mofturi ale unor savanţi care vor să se remarce. Revoluţia permanentă a acestui domeniu este generată de tehnica de calcul, din ce în ce mai performantă, care permite crearea de modele complicate, capabile să reproducă matematic mişcarea stelelor.

Cu cât computerul este mai performant, cu atât el poate "urmări" mişcarea mai multor corpuri cereşti. Folosind programe specializate, oamenii au posibilitatea să "accelereze" mişcarea stelelor şi să-şi verifice astfel teoriile.

Aşa au procedat şi astronomii de la Observatorul din Torino, care au supravegheat 20.000 de stele cunoscute şi, după ce au introdus măsurătorile în computer, au constatat că galaxia noastră e formată din cel puţin două straturi distincte, care se rotesc unul peste altul, în sensuri diferite.

Stele care au compoziţii diferite

Daniela Carollo, şeful grupului de cercetători torinezi, a recunoscut pentru "New Scientist" că rezultatele i-au luat prin surprindere. "Nu ne aşteptam la un astfel de rezultat. Calculele au dovedit că cel puţin haloul Căii Lactee poate fi împărţit în două zone distincte, formate din stele cu conţinut chimic foarte diferit, care se rotesc în sensuri opuse", a spus Carollo. Programul "Sloan Digital Sky Survey" a permis inclusiv măsurarea grosimilor celor două straturi de stele.

Astfel, grupul de stele principal este aplatizat, se întinde până la 4,6x10 (la puterea) 17 kilometri faţă de centru şi se roteşte cu o viteză de aproximativ 20 de kilometri pe secundă, în sensul de mişcare al Soarelui faţă de centrul galaxiei.

Cel de-al doilea grup este sferic, ajunge până la 6x10 (la puterea) 17 kilometri faţă de centru şi se roteşte cu 70 de kilometri pe secundă, în sens invers faţă de primul. "Au fost astronomi care au notat, cu mult înaintea noastră, că unele stele sau mici galaxii se învârt în sens <> , dar ei nu au avut posibilitatea tehnică să-şi verifice observaţiile", precizează Daniela Carollo.

O istorie complicată

Examinând cu atenţie spectrul luminos emis de fiecare dintre cele 20.000 de stele urmărite, echipa din Torino a observat că cele care se află spre interior sunt alcătuite din atomi de trei ori "mai grei" decât celelalte, ceea ce arată că cele două straturi au vârste diferite şi, prin urmare, nu au format încă de la început acest sistem cu dublă rotaţie.

Cele două părţi ale Căii Lactee au apărut în epoci diferite şi prin mecanisme diferite, dar au ajuns împreună şi acum, se pare, fuzionează. Ceea ce nu înţeleg astronomii este forma celui de-al doilea strat, care îmbracă protector întreaga galaxie.

Savanţii încearcă să creeze noi modele care să reproducă mecanismele formării acestui cuplu celest, pentru că prin rezolvarea acestui mister se vor reaşeza multe dintre teoriile vehiculate astăzi despre formarea Universului.

O galaxie misterioasă ne atrage cu putere

O galaxie de dimensiuni destul de mari se ascunde de privirile noastre, dincolo de stratul gros de praf cosmic care ne împiedică să privim spre centrul Căii Lactee. Particulele de sub o zecime de milimetru în diametru, care sunt răspândite peste tot în spaţiu şi pe care le numim generic praf cosmic, creează o barieră în calea luminii ce vine dinspre centrul galaxiei.

Dacă praful n-ar exista, galaxia din imediata noastră vecinătate s-ar vedea ca o imensă pată de lumină, mai mare decât luna plină, iar pe Pământ nicio noapte n-ar mai fi întunecoasă. Pe baza măsurătorilor făcute în spectrul microundelor, cercetătorii au ajuns la concluzia că Sistemul Solar este deviat de la mişcarea firească spre centrul Căii Lactee de această galaxie nevăzută.

Prezenţa ei trebuie să justifice înclinarea de 20 de grade pe care o are deplasarea noastră faţă de centrul spiralei din care facem parte. Americanii Avi Loeb şi Ramesh Narayan de la Centrul de Astrofizică "Harvard-Smithsonian", al Universităţii din Cambridge, Massachusetts, spun că, deşi nu se vede, galaxia misterioasă trebuie să fie acolo, pentru că ea reprezintă un punct foarte important de atracţie în cadrul mecanismului ceresc.

Program de supraveghere spaţială

Datele furnizate de programul numit "2 Micron Redshift Survey" le-au permis americanilor să determine forţele ce menţin Calea Lactee pe traiectoria ei. S-a luat în calcul efectul gravitaţional al tuturor galaxiilor cunoscute de noi şi rezultatul obţinut i-a bulversat. Calea Lactee ar trebui să se deplaseze cu cel puţin 120 de kilometri pe secundă mai încet! Diferenţa de viteză provine, spun astronomii, de la forţa de atracţie a unei galaxii necunoscute, situată dincolo de norul de praf cosmic ce ne împiedică să o vedem.

"Dacă am putea aştepta vreo 100 de milioane de ani, Sistemul Solar ar ajunge de cealaltă parte a centrului Căii Lactee şi atunci am vedea limpede cum arată galaxia misterioasă", explică Avi Loeb într-un articol din "New Scientist".

Deocamdată, conform calculelor, aceasta ar trebui să fie chiar mai mare decât Calea Lactee şi se află, teoretic, situată la aproximativ trei milioane de ani lumină, dincolo de centrul galaxiei noastre. Deşi n-are încă un nume, dacă există, ea ar fi cea de-a doua galaxie apropiată de Calea Lactee, după Andromeda, care se află la 2,5 milioane de ani lumină de Pământ.

Astronomii nu acceptă noua galaxie

Americanul Brent Tully, astronom la Observatorul din Hawaii, nu crede însă că o galaxie atât de mare ar putea fi aşa aproape de Sistemul Solar, iar noi să nu o vedem deloc.

El spune că lumea ştiinţifică ştie de multă vreme că, în aceeaşi direcţie, dar la o distanţă mult mai mare, de aproximativ 700 de ani lumină, se află un cluster masiv de galaxii numit "Concentraţia Shapley". Acesta e de 10.000 de ori mai greu decât Calea Lactee şi, în mod sigur, manifestă o forţă de atracţie ce ar putea justifica suplimentul de viteză descoperit de Loeb şi Narayan.

Dar, acest gen de dispute nu pot fi încă tranşate decisiv, din cauza precarităţii mijloacelor noastre de observare. "Cu cât radioastronomia se dezvoltă, iar tehnica de calcul devine mai performantă, cu atât rezultatele cercetărilor vor fi mai exacte şi, mai mut ca sigur, în anii ce vin, aproape întreaga astronomie se va schimba", anticipează Tully, convins că viitorul îi va da dreptate.

Sistemul Solar e pe un braţ incomplet

Soarele nostru şi sistemul planetar din jurul său se află pe unul dintre braţele spiralate incomplete, numit "Braţul Orion", la o distanţă de aproximativ 25 de milioane de ani lumină de centrul galactic. Braţul Orion, plasat între două braţe principale, Perseus şi Săgetător, se roteşte în jurul centrului galaxiei cu viteza medie de 220 de kilometri pe secundă.

Împreună cu acest braţ, Sistemul Solar parcurge o traiectorie aproape eliptică în jurul centrului galaxiei, parcurgând întreaga elipsă într-un interval de timp estimat a fi între 225 şi 250 de milioane de ani. Această perioadă se numeşte an galactic.

Conform teoriilor acceptate în prezent, Soarele a apucat să facă, în toată existenţa lui, doar 20-25 de ture complete. Cum un an lumină durează cam 1.400 de ani pământeşti, rezultă că, de când a apărut omul pe Terra, Soarele a parcurs numai a 0,0008-a parte dintr-o orbită. Prin urmare, teoriile conform cărora civilizaţii terestre anterioare omului ar fi putut vedea un altfel de cer pot fi valabile numai dacă distanţa în timp dintre noi şi ele ar fi de ordinul a zeci de milioane de ani.

Pentru o mai bună vizualizare a dimensiunii Sistemului Solar faţă de cea a Căii Lactee, un astronom italian a redus diametrul galaxiei de la 100.000 de ani lumină la numai 130 de kilometri şi, la această scară, Soarele şi toate planetele din jurul lui ar ocupa numai o zonă de doi milimetri!

Cum vedem noi Calea Lactee

Galaxia noastră, numită de noi Calea Lactee, iar de asiatici Cărarea Argintie, se vede pe cer sub forma unei dâre luminoase ce împarte cerul în două emisfere egale. Zona cea mai luminoasă nu arată fix mijlocul galaxiei, aşa cum ar fi normal (pentru că în centru sunt cele mai multe stele), ci Constelaţia Săgetătorului, zona centrală a Căii Lactee fiind puţin spre dreapta faţă de aceasta. Simplul fapt că imaginea galaxiei împarte cerul pământenilor în două emisfere aproximativ egale arată că Sistemul Solar se află în planul braţelor spiralei galactice.

Corpul central al galaxiei are forma unei lentile bombate la mijloc, diametrul ei fiind de 100.000 de ani lumină, în timp ce grosimea din mijloc este de "numai" 1.000 de ani lumină. De aceea vorbim de un "plan" galactic. Cercetătorii estimează că în Calea Lactee se află cel puţin 200 de miliarde de stele şi cel mult 400 de miliarde.

Toate sunt aşezate pe cele patru mari "braţe" care au forma unor spirale logaritmice sau pe celelalte două braţe incomplete, care nu ajung până în centru. Conform teoriei enunţate mai sus, întreaga galaxie este înconjurată de un halou de formă sferică, alcătuit din stele şi minigalaxii aflate la distanţe cuprinse între 100.000 şi 200.000 de ani lumină de centru, care se învârt în sens invers decât restul Căii Lactee.