Bush recunoaşte că a renunţat la principiile economiei de piaţă în faţa crizei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american George W. Bush a declarat marţi că a renunţat la principiile economiei de piaţă în faţa crizei, declaraţie ieşită din comun pentru el, relatează AFP, preluat de NewsIn.

"Am renunţat la principiile economiei de piaţă pentru a salva sistemul economiei de piaţă", a spus el, pentru CNN.

Bush, apărător înfocat al liberei iniţiative, s-a referit la intervenţiile statului federal, cu care a fost de acord în ultimele două luni în condiţiile crizei din domeniul imobiliar, apoi din domeniul creditului, şi la intervenţia care se pregăteşte în favoarea constructorilor americani de automobile.

Bush s-a declarat "dezolat" că a trebuit să facă acest lucru, dar a explicat că a decis să vegheze "ca economia să nu se prăbuşească".

În cadrul acestor declaraţii, poate cele mai sumbre de până acum pe tema economiei americane, el a spus că SUA sunt într-o "uriaşă recesiune".

Libera iniţiativă a fost unul dintre marile principii invocate de Bush în faţa liderilor internaţionali în această toamnă, pentru a se opune unei refondări complete a sistemului financiar.

"Un faliment dezordonat" al constructorilor de automobile ar putea duce la "enorme dificultăţi economice", a subliniat Bush, fără să spună cum şi nici când va începe operaţiunea de salvare în acest domeniu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite