Bugete orientative pentru medicii de familie
Contractul-cadru al CNAS pentru anul viitor va lăsa fără fonduri spitalele care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Obligaţia de a avea actele în regulă devine o condiţie esenţială
Contractul-cadru al CNAS pentru anul viitor va lăsa fără fonduri spitalele care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Obligaţia de a avea actele în regulă devine o condiţie esenţială pentru rambursarea cheltuielilor de către CNAS. Pacienţii cu boli cronice finanţate de Programele Naţionale vor avea dreptul să-şi aleagă farmacia de la care să-şi ridice medicamentele. Românii care nu au asigurări de sănătate pot rămâne pe listele medicilor de familie la care sunt înscrişi sau se pot înscrie la un alt medic de familie, pentru a beneficia de pachetul minimal, care include servicii medicale de urgenţă şi asistenţă medicală la naştere sau în cazul bolilor cu potenţial endemo-epidemiologic. Nu se vor introduce plafoanele anunţate pentru medicii de familie, în schimb, vor exista bugete orientative, care se vor aplica şi medicilor primari din ambulatoriu.




















































