Bucuresti: Un mal de pământ s-a prăbuşit peste un muncitor în zona Grozăveşti
0Un mal de pământ s-a prăbuşit, astazi, peste un muncitor care lucra în zona Grozăveşti, la o lucrare de canalizare pe malul Dâmboviţei. Bărbatul în vârstă de 50 de ani, Bartolomeu
Un mal de pământ s-a prăbuşit, astazi, peste un muncitor care lucra în zona Grozăveşti, la o lucrare de canalizare pe malul Dâmboviţei.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani, Bartolomeu Virgil, se afla în stop cardiac atunci când echipele de intervenţie l-au scos de sub dărâmături.
Acesta a fost a fost resuscitat de medicii Spitalului Universitar Bucureşti, iar acum este stabil, dar în stare critică, a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al spitalului.
Potrivit dr. Ana Maria Trandafir, purtător de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), muncitorul a fost adus în stop cardio-respirator, dar a fost resuscitat, stabilizat şi i se fac investigaţii suplimentare la computerul tomograf.
"Pacientul are politraumatism grav prin strivire, iar prognosticul medicilor este rezervat, dar numai după investigaţiile suplimentare vom şti exact care e starea lui", a precizat dr. Ana Maria Trandafir.
Prefectura va demara o anchetă în acest caz, iar din primele date se pare că este vorba despre un accident de muncă.























































