Bucureşti: Se deschide mallul Grand Arena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul comercial Grand Arena Mall va fi deschis mâine, în cartierul bucureştean Berceni, pe Bulevardul Metalurgiei, nr. 12-18, conform dezvoltatorului, după investiţii de 187 de milioane de euro.

Complexul are o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi, are două nivele şi 2.100 de locuri de parcare. Mallul găzduieşte 180 de magazine, pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi, cele două mari societăţi ale centrului comercial fiind Carrefour şi Flanco, informează Mediafax.

Grand Arena este primul proiect al companiei EuroInvest Intermed pe piaţa românească. Compania aparţine firmei Stonewall Marketing, înregistrată în Insulele Virgine, cu 90% din capital, şi lui Lucien Harfi, cetăţean francez născut în Algeria, cu 10% din capital.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite