Foto Bijuteria istorică din nordul Moldovei care atrage anual turiști americani și canadieni. Picturile superbe care atrag vizitatorii ca un magnet

0
Publicat:

Unul dintre cele mai importante obiective turistice din nordul Moldovei este o sinagogă evreiască veche de două secole. Acest monument impresionează prin frumusețea interiorului, dar și prin reprezentările artistice unice. Anual atrage mii de vizitatori din toată lumea. 

Interiorul sinagogii din Botoșani FOTO Cosmin Zamfirache
Interiorul sinagogii din Botoșani FOTO Cosmin Zamfirache

Botoșaniul este unul dintre cele importante zone turistice din nordul Moldovei, mai ales din punct de vedere al patrimoniului istoric. Fost târg medieval și, mai apoi,  oraș cosmopolit și multietnic al secolului al XIX-lea, Botoșaniul se poate lăuda cu o bogăție de clădiri istorice, grădini publice minunate, dar și biserici medievale. La Botoșani se află și unul dintre cele mai vizitate monumente din nordul Moldovei, un loc de pelerinaj și de comuniune pentru sute de evrei din toată lumea. Este vorba despre sinagoga Hoiche Sil sau, în traducere, „Sinagoga Înaltă”, unul dintre cele mai frumoase edificii religioase evreiești de pe teritoriul României. În fiecare an, sinagoga din Botoșani este vizitată de sute de turiști din toată lumea, fiind o adevărată atracție inclusiv pentru românii veniți să exploreze nordul extrem. 

„Sinagoga Înaltă", ultima rămășiță a spiritualității iudaice din nordul Moldovei

Până în 1945, așa cum arată statisticile, aproximativ 51% din populația târgului Botoșani era formată din evrei. Aceștia au venit începând cu finele secolului al XVIII-lea din zona Galiției și s-au așezat în număr mare la Botoșani, o zonă prosperă economic, cu vad bun la marele drum comercial de la Marea Neagră la Baltică. Evreii au adus și mai multă prosperitate Botoșaniului, fiind negustori de succes, meseriași și buni specialiști în diferite domenii, precum avocatură, medicină sau arte. Centrul Istoric al orașului încă poartă amprenat comunităților evreiești, cu magazine la parter, secondate de locuința de la etaj.

Sinagoga Oiche Sil FOTO Cosmin Zamfirache
Sinagoga Oiche Sil FOTO Cosmin Zamfirache

„Evreii au început să vină de la finele secolului al XVIII-lea, dar mai ales la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când, din Galiția, au venit la Botoșani peste 10.000 de evrei. Au fost fermentul economic al orașului, așa cum mărturisea marele istoric Nicolae Iorga. Erau negustori, intelectuali, adică medici, avocați. Au avut o importanță deosebită pentru oraș”, mărturisește istoricul Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoșani. Comunitatea evreiască era atât de prosperă încât, la Botoșani, erau în jur de 72 de sinagogi.

Tavanul pictat al sinagogii FOTO Cosmin Zamfirache
Tavanul pictat al sinagogii FOTO Cosmin Zamfirache

Fiecare străduță avea propria sinagogă, împărțită pe bresle. „Au fost circa 72 de sinagogi.  Fiecare străduță avea câte o sinagogă și fiecare era împărțită pe meseriile respectivilor oameni care se adunau. Din păcate, aproape toate, au dispărut sub lama buldozerelor din perioada comunistă”, spune Fredi Goldenberg, președintele Comunități Evreilor din Botoșani. Singura rămasă funcțională este Oiche Sil, adică „Sinagoga Înaltă”, situată în apropierea Pieței Centrale din Botoșani, ascunsă printre blocurile construite de comuniști. Sinagoga are aproape două secole vechime, fiind construită în anul 1834. „Este locul unde ne mai putem aduna”, mărturisește Fredi Goldenberg. 

O bijuterie arhitectonică cu pictură originală și cărțile sfinte ale Torei

Despre sinagoga Oiche Sil evreii spun că numai Dumnezeu a făcut ca să mai rămână în picioare. Pentru că este una dintre cele mai mari și mai frumoase din nordul Moldovei. La exterior, este construită în stil neoromânesc cu influențe neogotice. În interior păstrează toate canoanele iudaice în privința organizării unei sinagogi.

Simboluri de pe zidurile sinagogii FOTO Cosmin Zamfirache
Simboluri de pe zidurile sinagogii FOTO Cosmin Zamfirache

Are însă o pictură impresionantă, originală, din anul 1834. Este prezentă o simbolistică interesantă, reprezentând inclusiv cele 12 neamuri ale lui Israel. Pe băncile din lemn se păstrează încă numele celor care obișnuiau să stea la rugăciune, unele vechi de aproape două secole. În rafturile de sub pupitre se află cărțile de rugăciune, în ebraică.

Interior din sinagoga FOTO Cosmin Zamfirache
Interior din sinagoga FOTO Cosmin Zamfirache

La loc de cinste sunt păstrate și cărțile sfinte, Tora. Nu lipsesc nici portretele marilor rabini. Este un loc al memoriei, spun ultimii evrei botoșăneni. Din întreaga comunitate care înflorea și reprezenta jumătate din populația orașului, în perioada interbelică, au mai rămas doar 30 de oameni. „Mulți au plecat în Israel după instaurarea comunismului. Alții au plecat definitiv dintre noi. Noi suntem ultimii rămași. Cel mai tânăr are 65 de ani”, mărturisește cu amărăciune Fredi Goldenberg. Unul dintre puținele lucruri care-i mai mângâie pe ultimii evrei din Botoșani este sinagoga și momentele în care rabini din țară vin să oficieze slujba cuvenită. 

Un loc de pelerinaj și aducere aminte pentru evrei din toată lumea

Sinagoga Oiche Sil este și unul dintre cele mai importante locuri turistice din nordul Moldovei. Este vizitată de turiști din toată lumea. Evident, este vorba în mare parte de evrei cu rădăcini botoșănene. Aceștia vin să vadă locurile în care au trăit părinții sau bunicii lor. Iar sinagoga este punctul central. Cu ei aduc prieteni, vecini sau colegi din țările de unde vin. Majoritatea sunt din Canada, Statele Unite și Israel.

Fredi Goldenberg în fața Torei FOTO Cosmin Zamfirache
Fredi Goldenberg în fața Torei FOTO Cosmin Zamfirache

Este un punct de întâlnire al evreilor care vin din toată lumea. Vin să arate copiilor și nepoților, chiar prietenilor, locurile în care strămoșii lor au trăit. Vin să cunoască și să vadă cea mai rămas în picioare din trecutul strămoșilor lor. Vin și din Statele Unite și din Canada, grupuri consistente. Pe lângă aceștia, sunt numeroși turiști și români și străini interesați să vadă această sinagogă renumită pentru vechime și frumusețe. Are aceea pictură originală pe tavan, incredibilă”, precizează Florentina Ghiorghiță, șefa Centrului de Promovare Turistică Botoșani. Tot în județul Botoșani, dar de această dată la Ștefănești, pe malurile Prutului, mai există un loc de pelerinaj al evreilor hasidici.

Detaliu din sinagogă FOTO Cosmin Zamfirache
Detaliu din sinagogă FOTO Cosmin Zamfirache

Deși este un obiectiv atât de căutat și vizitat, sinagoga Oiche Sil se degradează. Comunitatea evreiască redusă numeric și posibilități materiale limitate, astfel cǎ poate doar să efectueze reparații minore. „Din cauza timpului și picturile acestea se deteriorează. Din cauza inflitrațiilor de apă, s-a distrus o bucată de pânză pe care încercăm să o recondiționăm, la tavan. Am făcut zilele trecute o reparație la acoperiș. Acum așteptăm prima ploaie să vedem ce se mai întâmplă”, spune Fredi Goldenberg. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite