Bărbatul care cerea bani în numele patriarhului Daniel a fost reţinut
0Un bărbatul care a sunat la mai multe ministere, bănci sau firme particulare, pentru a solicita bani în numele noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a fost reţinut de
Un bărbatul care a sunat la mai multe ministere, bănci sau firme particulare, pentru a solicita bani în numele noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a fost reţinut de poliţişti după ce a reuşit să înşele doi oameni de afaceri, informează NewsIn, citând surse judiciare.
Bărbatul reţinut, ieri seară, de lucrătorii Direcţiei Generale de Informaţie şi Protecţie Internă, Serviciul Secret al MIRA este Cătălin Alistar are 31 de ani şi este din Bucureşti.
Potrivit anchetatorilor, Alistar s-a folosit de identitatea Patriarhului Daniel pentru a contacta doi oameni de afaceri, cărora le-ar fi cerut să doneze 4000-5000 de euro pentru un enoriaş bolnav care necesită tratament în străinătate.
În acest mod, bărbatul ar fi obţinut de la un patron din Sighetu Marmaţiei suma de 12.000 de lei, iar de la un alt om de afaceri din Bucureşti o altă sumă de bani. Filantropii au fost îndrumaţi să trimită banii la Oficiul Poştal Nr. 1 din Oneşti, pe un nume fictiv, cu menţiunea ca ei să poată fi ridicaţi şi de Cătălin Alistar.
Cătălin Alistar urmează să fie prezentat, astăzi, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.























































