Bal de Caritate Halloween la Palatul Parlamentului
Palatul Parlamentului găzduieşte, sâmbătă seară, cea de-a treia ediţie a Balului de Caritate de Halloween. Evenimentul, organizat de Asociaţia ''Ovidiu Rom'' (condusă de Leslie Hawke, mama
Palatul Parlamentului găzduieşte, sâmbătă seară, cea de-a treia ediţie a Balului de Caritate de Halloween.
Evenimentul, organizat de Asociaţia ''Ovidiu Rom'' (condusă de Leslie Hawke, mama celebrului actor Ethan Hawke), sub patronajul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, îşi propune să aducă în atenţia publicului programul 'Fiecare copil în şcoală în anul 2008', care are ca obiectiv integrarea tuturor copiilor din România în sistemul educaţional, indiferent de etnie sau statut social.
Balul, ce va încerca să reînvie atmosfera anilor '20, va reuni, în scop caritabil, peste 1.000 de personalităţi (oameni de afaceri, artişti, politicieni).
Manifestarea include o recepţie organizată la Palatul Parlamentului şi două licitaţii.
Cu ocazia celei de-a treia ediţii a Balului de Halloween, vor fi scoase la licitaţie obiecte de valoare aparţinând starurilor de la Hollywood. Astfel, participanţii la eveniment vor putea licita pentru un colier Bulgari din aur de 18 carate, donat de Angelina Jolie sau o geantă Bulgari din piele de piton, donată de Uma Thurman. Ethan Hawke a donat o colecţie cu autograf a filmelor sale.
De asemenea, tot în scop umanitar, vor putea fi licitate obiecte de lux printre care o colecţie rară de vinuri 'Fulg de Vară' (ediţie limitată, rezervată exclusiv colecţionarilor), un parfum No.1 Diam (cunoscut ca cel mai scump parfum din lume), prezentat într-o sticlă lucrată manual şi încrustată cu diamant, sau un tur privat al celebrei case de licitaţii Christie's din New York.
Pentru recepţia de anul acesta, preţul biletelor oscilează între 325 de euro (bilet individual) şi 25.000 de euro (pentru două mese a câte 10 persoane). Cei care doresc, pot participa doar la petrecerea de după bal ('After Party'), unde accesul se face printr-o donaţie, la intrare, în valoare de 100 de lei.
Balul de Halloween este principalul eveniment de strângere de fonduri pentru programele desfăşurate de Asociaţia ''Ovidiu Rom''.
Prima ediţie a balului, care s-a desfăşurat în 29 octombrie 2005, l-a avut ca oaspete de onoare pe actorul Ethan Hawke, iar fondurile strânse au însumat 137.000 de euro. A doua ediţie, derulată la 28 octombrie 2006, s-a bucurat de prezenţa reputatei actriţe britanice Vanessa Redgrave, laureată a Premiului Oscar, fondurile colectate ajungând la 347.100 de euro.





















































