Azi în presă: UE a amânat negocierile cu Moscova
Liderii UE au anunţat ieri amânarea negocierilor în curs privind un parteneriat consolidat cu Moscova, atât timp cât trupele ruse desfăşurate în Georgia nu se retrag pe poziţiile ocupate
Liderii UE au anunţat ieri amânarea negocierilor în curs privind un parteneriat consolidat cu Moscova, atât timp cât trupele ruse desfăşurate în Georgia nu se retrag pe poziţiile ocupate înainte de declanşarea conflictului.
Băsescu obţine de la UE acceptarea discutării oficiale a problemei Republicii Moldova , scrie Cotidianul. "Şeful statului a declarat, luni seară, că a primit asigurări privind includerea problemei Republicii Moldova, pe agenda reuniunii din luna octombrie a Consiliului Uniunii Europene".
Gândul este de părere că "Europa răspunde "călduţ' Moscovei, Băsescu - avocatul Moldovei ". Cei 27" au condamnat decizia unilaterală a Moscovei de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud şi au recomandat tuturor statelor membre să nu recunoască cele două "state".
Sub titlul "UE merge pe sârmă în faţa Moscovei" , Evenimentul Zilei concluzionează că liderii europeni au condamnat vehement recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi a Abhaziei de către Moscova, şi au apreciat că relaţiile UE-Rusia se află "la răscruce", dar au evitat să aplice sancţiuni celui mai important furnizor de hidrocarburi al blocului comunitar.
"UE reflectează, Kremlinul atacă ", aşa descrie România Liberă evenimentele care s-au petrecut ieri la Bruxelles. In timp ce aveau loc manifestatii contra "agresiunii" Moscovei la Tbilisi şi în alte oraşe din Europa, UE s-a limitat la ordinea de zi, mulţumindu-se să condamne încă o dată cu fermitate intervenţia militară rusă. "Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ieşit la rampă înaintea summitului, precizând că "limbajul sancţiunilor' nu trebuie folosit în relaţiile dintre Moscova şi UE, care "trebuie să ţină cont de interesele vitale', şi a cerut impunerea unui embargo asupra livrărilor de arme către Georgia".
Ziua scrie şi ea despre "Victoria Moscovei la Bruxelles ", deşi preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, afirmase înaintea Summit-ului că: "Rusia a violat într-un mod iresponsabil principiile dreptului internaţional şi mai ales art. 2 din Carta ONU. Pentru comunitatea internaţională ca şi pentru UE este un act inacceptabil în raport cu concepţia noastră asupra dreptului şi perceptiei noastre a valorilor… . Anumite state din fosta URSS, mai ales Ucraina şi Moldova, …, au toate motivele să se neliniştească atunci când Rusia invocă dreptul popoarelor la auto-determinare… . Cetăţenilor din aceste ţări le adresăm următorul mesaj: "Nu sunteţi singuri! O ameninţare la adresa ţărilor voastre va reprezenta o ameninţare la adresa tuturor ţărilor UE. Dacă astăzi nu facem faţă împreună responsabilităţilor care ne revin, Rusia va putea repeta acest gest împotriva altor state'".
Pe acelaşi subiect, în Adevărul citiţi:




















































