Argeş: Omagiu la catafalcul lui Nicolae Dobrin
0Sute de persoane i-au adus un ultim omagiu lui Nicolae Dobrin, vineri seara, la capela cimitirului militar Sfântu Gheorghe din Piteşti, unde se află depus sicriul cu corpul neînsufleţit al
Sute de persoane i-au adus un ultim omagiu lui Nicolae Dobrin, vineri seara, la capela cimitirului militar Sfântu Gheorghe din Piteşti, unde se află depus sicriul cu corpul neînsufleţit al marelui fotbalist, transmite corespondentul Rompres.
Printre cei care au trecut pe la catafalc s-au numărat preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, deputaţii Filip Georgescu, Adrian Miuţescu, Andrei Gerea şi Dragoş Dimitriu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, numeroşi iubitori ai sportului cu balonul rotund, admiratori ai celui ce a fost inegalabilul Dobrin.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fotbalistului va fi depus, sâmbătă dimineaţa, la stadionul 'Nicolae Dobrin', unde va rămâne până luni, când este programată înmormântarea.























































