Aproximativ 8.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Câte au primit prima doză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.287.454 Foto: Arhivă
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.287.454 Foto: Arhivă

8.090 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 5.552 cu prima doză, a anunţat, luni, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit CNCAV, în acelaşi interval, s-au raportat 13 reacţii adverse: trei la vaccinul Pfizer, una la AstraZeneca şi nouă la cel produs de Johnson & Johnson. Alte 61 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.287.454, din care 5.171.742 cu schema completă. 

"Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp.

Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă", a transmis CNCAV.

tabel vaccinati foto cncav
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite