Angela Merkel l-a felicitat pe Obama şi l-a invitat în Germania
Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat miercuri pe Barack Obama pentru victoria "istorică" înregistrată la alegerile prezidenţiale americane, reiterând angajamentul Berlinului pentru parteneriatul cu Statele Unite, relatează AFP.
"Vă felicit pentru victoria istorică înregistrată la alegerile prezidenţiale", a declarat cancelarul german, Angela Merkel.
"Să fiţi convins că guvernul meu este conştient de importanţa şi valoarea parteneriaului transatlantic", a adăugat ea, invitându-l pe Obama să viziteze Germania.
Şi ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, l-a felicitat pe Barack Obama, spunând că îl consideră pe candidatul democrat ca fiind "un om capabil să depăşească problemele", care "ştie să asculte". "America a votat pentru schimbare în politica internă şi în cea externă", a spus el.
Alegerea lui Obama este istorică într-o ţară unde populaţia de culoare nu avea acces de facto la birourile de vot în urmă cu numai jumătate de secol. "Cine ar fi crezut în urmă cu 40 de ani că un negru, pe nume Barack Obama, va deveni într-o zi candidat al Partidului Democrat?", sublinia însuşi învingătorul alegerilor prezidenţiale de marţi, în urmă cu câteva luni.























































