Angela Merkel, cea mai puternică femeie de pe planetă - revista presei internaţionale

Presa internaţională scrie azi despre cea mai puternică femeie de pe planetă, vizita în Arctica a premierului canadian, sau noul lider al talibanilor. Printre alte subiecte, talibanii vor să oprească alegerile din Afganistan, şi doi oameni au fost arestaţi în cel mai mare jaf de bijuterii din istoria Angliei.
Angela Merkel, cea mai puternică femeie de pe planetă. Pentru al 4-lea an consecutiv, Angela Merkel este cea mai puternică femeie de pe planetă, conform unei liste dată publicităţii de revista Forbes. Cancelarul german este urmat de Sheila Blair, preşedinta US Federal Deposit Insurance Corporation, companie care asigură depozitele bancare. Prima Doamnă a Statelor Unite este prezentă pentru prima oară pe listă, pe locul 40, înaintea prezentatoarei TV Oprah Winfrey, locul 41, sau a reginei Angliei, locul 42. Lista ia în calcul impactul economic, expunerea în mass-media şi realizările în carieră, conform Reuters.
Premierul canadian vizitează Arctica într-un submarin. Aflat în turneu în Arctica, premierul canadian Stephen Harper s-a îmbarcat miercuri pe un submarin însoţit de o fregată a marinei canadiene, ambele participând la un exerciţiu militar destinat să afirme "suveranitatea" Canadei în această regiune. Timp de 30 de minute, şeful executivului canadian s-a aflat la bordul submarinului NCSM Corner Brook, unul dintre vasele militare care participă la "operaţiunea de suveranitate" Nanook 09 în zona insulei Baffin şi care a intrat în imersiune în apele polare. "Faţă de alte ţări care explorează nordul nostru, pe mare şi din aer, munca pe care o faceţi aici pentru a proteja suveranitatea noastră nu a fost niciodată atât de importantă", le-a spus premierul Harper marinarilor, conform AFP.
Faqir Mohammad preia comanda talibanilor pakistanezi. Unul dintre principalii lideri ai talibanilor pakistanezi, Faqir Mohammad, a anunţat că a preluat conducerea acestei mişcări, dar a dezminţit informaţiile potrivit cărora şeful său, Baitullah Mehsud, ar fi fost ucis, anunţă AP. Americanii şi autorităţile pakistaneze cred că Mehsud, şeful Mişcării talibanilor în Pakistan, aliat al Al-Qaida şi autor al unui val de atentate fără precedent, a fost ucis la începutul lunii august de o rachetă trasă de o dronă americană în zona tribală de la frontiera cu Afganistanul.
Alegerile din Afganistan, influenţate de atacurile talibanilor. Afganistanul votează azi pentru un nou preşedinte, însă alegerile au fost umbrite de ameninţările şi atacurile talibanilor, precum şi de acuzaţiile de fraudă electorală. Preşedintele Karzai, care a ajuns la putere în urma victoriei forţelor armarte americane asupra talibanilor în 2001, este favorit pentru a obţine un nou mandat, în ciuda dezamăgirii comunităţii internaţionale cu regimul său. Talibanii sunt determinaţi să oprească alegerile şi au ameninţat că vor ataca secţiile de votare şi vor tăia gâturile votanţilor sau le vor tăia degetul arătător cu care aceşita votează, scrie Times Online.
Doi arestaţi în cel mai mare jaf de bijuterii din istoria Angliei. Poliţia londoneză a anunţat că a arestat doi oameni în cazul furtului de bijuterii în valoare de 48 de milioane de euro comis la începutul lunii. Autorităţiile nu au dat alte detalii din motive operaţionale, însă au spus că ancheta se concentrează pe găsirea a cel puţin patru oameni care au legătură cu jaful, conform Telegraph.




















































