Amploaiatii catorva firme si-au mutat birourile pe sina lui 41 | adevarul.ro

Amploaiatii catorva firme si-au mutat birourile pe sina lui 41

Publicat:
Ultima actualizare:
0

In paralel, primarul sectorului 6 inventeaza pagube de sute de miliarde

De ieri, aproximativ 150 de angajati ai unor firme care isi au sediul in cladirea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Informatica (INCD) si-au mutat in strada birourile, mesele, scaunele si cafelele. Protestatarii sunt nemultumiti pentru ca, de mai multe saptamani, toate caile de acces in curtea institutiei de la intersectia Bulevardului Averescu si Mihalache le-au fost blocate de utilajele firmei care executa lucrarile la linia de metrou usor 41. "Ce se intampla, dom'le aici pare a fi o disperare sa-si termine lucrarile luni. Adica au in creier treaba asta: "vrem sa terminam pana pe 30 septembrie". Parca si-au pierdut mintile, spune administratorul uneia dintre firme, Virgil Raducanu. Nemultumitii stransi pe linia de tramvai au si alte probleme. "In fiecare dimineata, facem slalom printre santuri, gropi, mormane de nisip, ciment, pietris... Ajungem la birou plini de noroi sau de praf", zice unul dintre ei, sorbindu-si cafeaua. "Daca, in loc sa stea acolo sa bea cafele si sa tutuneze, ar pune mana sa ne ajute, s-ar termina mai repede si ar avea si ei ce sa faca, ca tot zic ca nu mai au ce sa lucreze in birourile lor. astia nu au chef de munca", spune, in replica, un muncitor. In jurul orei 11,30, la fata locului a sosit si Gheorghe Udriste, unul dintre consilierii primarului general. Dupa o prima discutie, consilierul municipal si directorii firmelor au hotarat sa continue negocierile la sediul Primariei Capitalei. Pana la solutionarea conflictului, protestatarii sunt hotarati sa se organizeze in grupe, pentru a putea sta zi si noapte pe liniile de tramvai. Inceperea, in primavara acestui an, a lucrarilor la linia de metrou usor 41 a atras numeroase nemultumiri, cu toate ca acest proiect este cel mai important derulat vreodata de municipalitate. De la unele asociatii de locatari care acuza Primaria sectorului 1 de... "genocid", agentii imobiliare, care sustin ca lucrarile slabesc structura de rezistenta a cladirilor, si pana la Primaria sectorului 6 - toti au cate ceva de reclamat. In urma cu cateva zile, primarul sectorului 6, Dan Alexandru Darabont, a facut o "nota de constatare" privind lucrarile pe tronsonul liniei 41 si pe strazile adiacente. Concluzia raportului este ca "din dorinta de a se finaliza pana pe 30 septembrie, lucrarile se executa in mod haotic si au provocat pagube de sute de miliarde de lei (!)". Sumele acestea sunt justificate de primarul Darabont prin "1.150 metri patrati de trotuar distrus, 2.580 metri patrati de spatiu verde distrus, 1.000 de tone deseuri in plus..." Inspectorii lui Darabont au inventariat pana si gropile (!): 13 la numar, pe un santier de 10 kilometri lungime. Astfel, in paralel cu modernizarea, pe linia lui 41 se da o noua batalie in razboiul dintre Traian Basescu si primarii de sector.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite