Americanii au spionat programul nuclear francez | adevarul.ro

Americanii au spionat programul nuclear francez

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Departamentul de Stat, Comandamentul militar pentru zona Pacificului, Comandamentul strategic aerian, Manhattan Project şi spioni propriu-zişi s-au ocupat de programul nuclear al Hexagonului.La 13

Departamentul de Stat, Comandamentul militar pentru zona Pacificului, Comandamentul strategic aerian, Manhattan Project şi spioni propriu-zişi s-au ocupat de programul nuclear al Hexagonului.
La 13 februarie 1960, la 7h04, odată cu prima sa explozie atomică deasupra Saharei, Franţa a intrat în clubul puterilor nucleare militare. Era firesc ca reuşita determinată de iniţiativa gen. Charles de Gaulle să fie urmărită de serviciile de spionaj străine, nu doar inamice. În atare împrejurări, "Le Figaro" arată că nu faptul în sine surprinde, ci "amploarea acestei curiozităţi şi mai ales mijloacele diferite şi numeroase la care SUA au recurs". Mai exact, Washingtonul a afectat acestei misiuni sateliţi, avioane de spionaj U-2 (unul dintre ele, condus de pilotul col. G. Powers s-a prăbuşit deasupra URSS, la începutul anilor '60), nave de război şi chiar spioni infiltraţi. Dintr-o atare perspectivă, "Le Monde" citează un cercetător al Arhivelor Securităţii Naţionale americane care declară că "toate acestea arată în mod evident că exista un mare interes al SUA în acea perioadă faţă de testele atomice franceze".

Informaţii militare şi politice
Interesul american era de două feluri: tehnic şi politic. În primul caz, SUA au lansat operaţiunea "Burning light" ("Lumina arzătoare"), care viza măsurarea undelor electromagnetice ale testelor franceze. Documentele arată că spionajul american era eficient: el aflase din timp data şi ora acelor teste, aşa cum cunoştea în detaliu centrele de încercări din Mururoa şi Fangataufa din Polynezia. În domeniul politic, un document secret american din 1946 arată că "este binecunoscut că la Comisariatul francez al energiei atomice, toţi (responsabilii - n.n.) sunt comunişti ori simpatizanţi comunişti!". La 18 februarie 1946, aceloraşi specialişti li se atribuia "intenţia de a nu oferi propriului guvern ori aliaţilor formula exploziilor atomice pe care o găsiseră şi că, din motive politice, intenţionau s-o vândă altora". Cel mai recent document datează din 1987, dar sunt indicii că şi în 1990 programul nuclear francez era spionat de SUA, sprijinită de Noua Zeelandă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite