Am vazut americani plangand la concertele noastre de muzica populara

Marturiseste Nicolae Furdui Iancu

- Se spune ca, daca ai voce, ureche muzicala si un strop de noroc, cel mai bun drum pentru a nu mai duce lipsa de nimic este sa-ti faci un nume in muzica populara. Cat este adevar si cat speculatie? - Eu, cand am inceput sa cant si sa-mi dau seama ca am oarece talent, nu m-am gandit nici o clipa la partea financiara. Am cantat de drag. Asta se intampla cand aveam 17 ani. Am devenit cunoscut publicului abia la 29 de ani. Pe la 18 ani am inceput sa apar pe scena, dupa ce mi s-a format vocea. Imi amintesc ca, pe atunci, idolii mei erau Ion Cristoreanu si Felician Farcasu, doua dintre marile voci ale Ardealului. Ascultam radio si le cantam melodiile. Ei au fost mentorii mei. Dar niciodata, pana la 29 de ani, si nici dupa aceea, nu m-am gandit ca asa voi ajunge sa castig mult, sa fiu bogat. Am cantat muzica populara din pasiune. Aveam cu totul alta profesie. Eram dascal, aveam o catedra si nu credeam ca voi ajunge sa-mi fac cantand o cariera. - Ceea ce v-a schimbat destinul poarta un nume? - Privind acum in urma, pot spune ca in viata fiecare om are parte de o sansa. Bineinteles, daca ai talent si perseverenta. In 1984, cand aveam 29 de ani, am castigat Marele Premiu al Festivalului de la Turnu Severin. Toti mi-au spus "gata, ai dat lovitura". Nu eram foarte sigur, dar s-a intamplat ca m-a si vazut cine trebuie. Altfel, nu s-ar fi putut finaliza, practic, acel premiu. Mai ales ca si pana atunci mai castigasem destule premii intai pe la diverse festivaluri, fara nici un efect insa in planul carierei muzicale. Cel care m-a vazut primul a fost dl. Gruia Stoia. Dansul a facut cu mine primii pasi in Radiodifuziunea Romana, dupa castigarea acelui concurs. Am facut primele inregistrari. Dl. Gruia Stoia a dat apoi un telefon d-nei Marioara Murarescu, la Televiziune, propunandu-i sa asculte benzile cu melodiile castigatorului de la Turnu Severin. I-au placut. M-a invitat la Televiziune. Fara acesti doi oameni n-as fi razbit. Cred ca fiecare interpret, pentru a ajunge la consacrare, trebuie sa aiba un om care sa creada in el, care sa fie convins ca omul acela este un talent care merita sa fie ajutat. Altfel, e foarte greu sa te impui. - Dupa '89 cantaretul de muzica populara are, in opinia dv., un statut mai bun, la adapost de grija zilei de maine? - Eu consider ca ceea ce conteaza cu adevarat in arta, indiferent de domeniu, este pasiunea. Sufletul cu care iti construiesti visul. Din pacate, observ ca tinerii de azi sunt mai putin interesati de autenticitatea cantecului popular si mai mult de partea materiala. Ei vor ca, de la inceput, din clipa cand apar pe scena, sa ploua cu bani. Cu atat mai mult daca si scot o caseta. Ca e simplu ca buna ziua: te duci, platesti la o casa de discuri, iti inregistrezi melodiile, iei cantitatea de casete comandate si le scoti pe piata. Dupa care, imediat de-a doua zi, asteapta sa curga ofertele de peste tot. Cam asa se si intampla sa gandeasca tinerii interpreti de muzica populara. Or, drumul spre consacrare e invers, trebuie sa te contacteze casa de discuri. Abia atunci poti sa-ti impui un anumit standard. Or, ei vor sa se impuna inainte de a fi cunoscuti, lansati, dupa ce talentul le-a fost remarcat si pretuit. Ei vad in muzica o afacere. Canta, pentru a castiga bani. Asa nu ajungi nicaieri. - Va mai amintiti cat ati pretins la prima inregistrare lansata pe piata? - Nu se poate uita, fireste, acel moment. Cand m-au intrebat cat, am raspuns "cat considerati dumneavoastra. Eu nu ma pricep". Asa si era. Mi s-a oferit salariul meu de dascal pe o luna de zile. Care pe vremea aceea era cam 1.700 de lei. Am fost foarte uimit. Nu aveam habar care sunt onorariile cantaretilor de muzica populara, ca nu aveam contact cu ei. Am aflat doar atunci, la prima colaborare. De acolo am pornit. - Astazi care este cota dv.? - Eu consider ca si astazi pretind destul de modest. Si pentru ca am in spate un grup instrumental pe care-l sustin financiar de 15 ani. "Crai Nou", din Alba Iulia, este singurul grup instrumental-folcloric particular din tara. Calculand cati oameni fac parte din formatie, plus recitalul meu, care este de obicei de o ora pe spectacol, zic ca nu e mare suma pe care o solicit acum, in comparatie cu artistii tineri, mai ales din muzica usoara, la care aud ca, de obicei, cota lor la un spectacol (care nu-i live, ci pe banda) trece de 1.000 de dolari. La mine, daca se ridica pentru tot grupul la 1.000 de dolari zic ca este foarte bine. Nu am sarit calul niciodata. Nu raman, pentru mine, cu putin, dar nici cu mult. Nu ma pot plange ca nu traiesc bine. Traiesc decent, am tot ce-mi trebuie. Si pentru mine si pentru familie. Ducem o viata normala. In conditiile Romaniei de azi. - Sunteti invitat mereu in strainatate. Asta inseamna ca muzica populara romaneasca este in carti, cum se spune. Este insa si o mare responsabilitate sa-ti reprezinti tara. S-a intamplat vreodata sa va iasa recitalul mai putin bine decat acasa? Sa aveti mai putin succes? - De aceea si sunt invitat des in strainatate: fiindca melodiile noastre populare autentice au acolo mare cautare. Acolo, melodiile noastre au parca alt sunet, alta vibratie. Mai ales in cercurile diasporei romanesti. Pentru ca omul e plecat de acasa, din tara lui, si oricat de bine i-ar fi din punct de vedere material, dorul de tara nu se stinge niciodata. - Am auzit ca romanii din America plang de fiecare data cand incepeti sa le cantati. - Inseamna ca stiti foarte multe despre mine. Din discutiile pe care le-am avut cu ei am inteles ca au luat drumul pribegiei pentru a avea o viata mai buna, acolo. Ca au si reusit sa traiasca in America mai bine ca in Romania. Atunci i-am intrebat de ce, daca aveti tot ce ati visat si sunteti fericiti cu noua viata, de ce plangeti la spectacolele mele? Si n-au raspuns. De unde deduc ca oricat de bine ti-ar fi pe pamant strain, ceva iti va lipsi mereu. Aerul proaspat de acasa. - In epoca civilizatiei informationale si a Internetului se mai poate vorbi de folclor contemporan? - Aici lucrurile sunt cam incurcate. Apar, e drept, multe melodii noi. Dar daca cei care le produc nu se pricep, ajungem la kitsch. E o linie de demarcatie extrem de fragila intre autentic si kitsch. Eu merg pe melodiile vechi, pe care le-am auzit in satul Sohodol-Poiana, din judetul Alba, unde m-am nascut. Pe urma ne-am mutat la Abrud. Acolo am urmat cursurile scolare, dar vara mergeam in satul natal, la bunici. Deci, contacte cu satul am avut tot timpul. La urma urmei, si Abrudul e cam tot un sat, ridicat la rangul de orasel de munte. Eu merg pe varianta cantecelor vechi si pe reluari ale unor piese foarte vechi cantate de mari interpreti. - Cand sunteti invitat sa cantati la nunti, ce piese din repertoriul dv. alegeti? - Melodiile istorice pe care le interpretez eu se canta la noi, in Tara Motilor, si la nunti, si la petreceri. Le-am adus la rampa, mai ales dupa '89, - Ce raspundeti celor care va eticheteaza nationalist? - Pai, sunt nationalist. Recunosc. Dar in sensul bun al cuvantului. Nu urasc nici o alta natie, dar imi iubesc tara si neamul. Si sunt mandru ca sunt roman. Desi altora le e rusine s-o spuna. Nu pricep de ce. Mie nu mi-e rusine. - Sunt necesare festivalurile? Dupa ce-ati participat acum si la Mamaia, la "Dor de la Izvor" ce credeti, chiar sunt ele o sansa reala pentru tineri? - Este extraordinar ca s-a nascut si exista la Mamaia un festival de folclor. Mamaia a fost trambulina de pe care si-au luat zborul multe staruri ale muzicii usoare. De ce nu ar avea un efect similar si pentru cantaretii si dansatorii de muzica populara? Asa ne pastram, ne salvam identitatea. Iar Ministerul Culturii face rau ca nu se implica mai mult. - Ce faceti in vacanta? - N-am avut niciodata vacanta. Dar nu-mi pare rau.