Abuzul contra copiilor a scăpat de sub control: cine-i apără pe micuți de cei ce-ar trebui să-i îngrijească

Abuzul împotriva copiilor a devenit un flagel scăpat total de sub control în România și în fața căruia autoritățile ridică neputincioase din umeri. Vorbim despre un fenomen care nu poate fi eradicat decât dacă luptăm pe mai multe fronturi, au explicat pentru „Adevărul“ mai mulți experți, care au făcut și un profil al agresorului sexual. 

În 2021, 3% dintre părinți au spus că copilul lor a fost abuzat sexual. Sursa foto: arhivă

Au început primele audieri după scandalul de la grădinița din Popești Leordeni, acolo unde o îngrijitoare a fost surprinsă de camerele de luat vederi în timp ce-i agresa verbal și fizic pe copii. Luni au fost audiați părinții acestora, iar în următoarele zile sunt așteptați la audieri și angajații instituției. În tot acest timp, profesorul de înot de la Clubul Dinamo, acuzat că a agresat sexual o elevă de numai 7 ani, se află după gratii. Tot în arest au fost plasați zilele trecute și doi profesori de matematică, unul din București și celălalt din Lehliu Gară, Ialomița, care și-ar fi agresat sexual elevele venite la meditații.

Iar acesta este doar vârful aisbergului, căci astfel de cazuri de abuz împotriva copiilor se petrec aproape zilnic în România. Potrivit statisticilor întocmite de Organizația Salvați Copiii, anul trecut au fost înregistrate aproape 13.500 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a minorilor. Dintre acestea, peste o mie au fost abuzuri sexuale. Iar cifrele negre nu se opresc aici: World Vision România arată că aproape unu din patru elevi s-a confruntat la școală cu comentarii de natură sexuală. În același timp, 17,5% dintre copiii chestionați au spus că la școală au fost atinși într-un mod nepotrivit. În 12,7% dintre cazuri atingerile au venit din partea colegilor, în 1% de la profesori, iar în 3,8% din cazuri adolescenții au răspuns că au fost atinși de alte persoane.

Cum ar trebui să prevenim un abuz sexual asupra copiilor? Familia este prima care ar trebui să ia atitudine, este de părere Iulian Cristache, președintele Federației Părinților.

„Familia trebuie să vorbească de la început cu copilul, subiectul abuzului sexual nu ar trebui să fie un tabu, așa cum este, din păcate, educația sexuală. Părinții au datoria de a le explica pericolele, de a-i încuraja să povestească, să spună dacă au trecut prin astfel de experiențe, să nu se închidă în ei ca într-o carapace. Copiii ar trebui învățați să nu aibă secrete față de părinți, să nu le fie teamă să vorbească.“

Ce ar trebui să facem, concret, ca părinți, ne-a explicat și psihologul Mihai Copăceanu. „Părinții ar trebui, în primul rând, să alunge naivitatea și buna-credință și să adopte măsuri multiple de siguranță atunci când lasă copilul în grija și supravegherea altor adulți, chiar pentru câteva ore, oricine ar fi aceștia: îngrijitori, profesori etc. Dacă ne referim la mediul educațional, cultural sau sportiv, activitățile individuale «one to one» nu prezintă nicio siguranță. Nu poți trimite un copil de 13, 14 ani la un profesor meditator la el acasă, în apartamentul său, oricât de celebru și bine cunoscut ar fi, nu poți lăsa la un antrenor sportiv sau instructor de înot o fetiță mică, decât dacă se desfășoară activități de grup.“

Pe de altă parte, afirmă psihologul Mihai Copăceanu, părinții ar trebui să fie cu un pas înaintea copilului și să înțeleagă psihologia acestuia.

„Noi cerem sinceritate, autenticitate și adevăr din partea copilului, îl încurajăm verbal să ne spună tot ce face în fiecare zi la școală și după școală. Însă copiii, chiar de la o vârstă mică, ascund lucruri în fața părinților dintr-o serie de motive. Și atunci recomand părinților să nu pună această responsabilitate și povară în seama propriului copil și nici să nu se supere când vor afla un adevăr neplăcut, ci să adopte toate măsurile de siguranță preventiv pentru a fi siguri că propriul copil este în grija și educația unui adult sănătos psihic și într-un mediu de încredere.“

Empatia, criteriu de selecție a profesorilor în școlile private

Iulian Cristache consideră că școala ar fi următoarea entitate care ar trebui să se implice în educarea copiilor cu privire la abuzul de orice natură. Ce se întâmplă când școala nu numai că nu se implică, ci duce chiar mai departe abuzul? Intervin legile statului român. De multe ori însă, inutile, este de părere Iulian Cristache. De exemplu, potrivit Legii Registrului Agresorilor Sexuali, orice entitate ale cărei activități presupun contactul direct cu copiii este obligată să ceară certificate de integritate comportamentală oricărui angajat, voluntar sau oricărei alte persoane care interacționează în mod direct cu acei copii. Însă, spune Iulian Cristache, „nici măcar acest document nu este o dovadă certă a integrității cadrului didactic respectiv. Iar asta pentru că există multe persoane nedepistate de autorități, cazuri de abuz care nu au fost niciodată sesizate de părinți sau anchetate de poliție“.

Așadar, se pune întrebarea: la ce ar trebui să fie atent un director de școală atunci când face angajări? Dacă certificatul de integritate nu certifică… Am aflat răspunsul la această întrebare de la prof. Ioana Rădulescu, directorul adjunct al unui liceu privat din Capitală. Aceasta ne-a explicat ce se urmărește în cadrul unui interviu de angajare. „Ne asigurăm că profesorii sunt nu doar bine pregătiți din punct de vedere academic, ci și capabili să stabilească relații sănătoase și respectuoase cu elevii.“

Directoarea ne-a precizat că, în timpul interviului, profesorul candidat este întrebat cum gestionează situațiile dificile în clasă. „Se urmărește gradul său de empatie și adaptabilitate în fața nevoilor individuale ale elevilor. Se urmărește evaluarea capacității sale de a crea un mediu sigur și de sprijin în clasă, dar și de a construi și de a menține relații pozitive cu elevii. Sunt întrebări alcătuite de echipa de consilieri psihopedagogi ai Centrului nostru de Orientare și Consiliere și care pot oferi indicii despre abilitățile sociale și emoționale ale candidatului“, a mai explicat prof. Ioana Rădulescu. Apoi, se analizează observațiile periodice și feedbackul constant din partea colegilor și a conducerii școlii. „Se urmărește modul în care profesorii li se adresează elevilor, tonul vocii, limbajul corporal și alte aspecte relevante ale interacțiunii lor. Pe baza acestora, se pot identifica rapid comportamentele problematice și se pot lua măsuri adecvate“, arată aceasta.

În mediul privat, profesorii beneficiază de formare profesională și după angajare. Această formare include și module specifice despre prevenirea bullyingului și despre abordări diferite pentru a răspunde nevoilor individuale ale elevilor. O altă modalitate importantă de a evalua modul în care profesorul interacționează cu elevii este feedbackul direct de la elevi și de la părinții lor. „Chestionarele anonime și întâlnirile individuale regulate «one to one» (profesor - elev - consilier - director) ne oferă informații valoroase despre experiența elevilor în clasă și despre calitatea relațiilor lor cu profesorul.“

Evaluarea psihologică a profesorilor, irelevantă

Cum se implică autoritățile în prevenirea abuzului? Mult prea puțin, spune Iulian Cristache, deși legi am avea: „Sunt acele instituții care, o dată pe an, certifică profesorii în cabinetele de medicină a muncii. Din păcate, multe dintre aceste evaluări psihologice sunt doar de formă, doar pe hârtie. Sunt multe cazuri când profesorii sunt adunați cu toții în cancelarii, fac o pregătire succintă și gata“.

Pe de altă parte, spune Iulian Cristache, abuzul anumitor profesori ar putea fi stopat prin simpla introducere a camerelor de supraveghere audio și video în clase.

Profilul agresorului sexual

Un agresor sexual nu este un personaj din filmele de groază, un violator cu o față care te sperie, cu o cicatrice pe obraz și pe care îl întâlnești noaptea pe stradă, a explicat psihologul Mihai Copăceanu. „E o falsă imagine. Agresorul sexual este acolo unde nici nu te gândești, în cele mai multe cazuri, este o persoană cunoscută, din mediul apropiat și este ascuns foarte bine de haine curate, de limbaj politicos, de zâmbet, politețe și știe să se facă plăcut. Este un iscusit manipulator, perfid, mincinos și viclean. Acestea sunt armele lui importante. El nu folosește inițial forța fizică pentru că știe că victima îl va respinge. Din poziția sa de încredere (profesor, antrenor, preot), el folosește autoritatea profesională și acționează etapizat, se face plăcut, folosește umorul, face complimente, zâmbește, deseori copiilor mici le oferă daruri, se apropie de victime și manipulează victima până când își atinge obiectivul. Există, desigur, și o etapă ulterioară în care va folosi amenințarea și frica, atunci când nu dorește să fie raportat și îi induce victimei vina și responsabilitatea pentru acceptarea unor acte sexuale. Pedofilul nu are empatie, nu are remușcări, nu se simte vinovat, nu-și va recunoaște faptele. Dimpotrivă. Va susține în fața acuzatorilor că nu a făcut niciun rău, că „victima a acceptat“ și „că nu a forțat-o cu nimic“.