3.200 de români în M.B., în 2006
Numărul românilor care au plecat legal la muncă în Marea Britanie, în acest an, este de peste 3.200. Cele mai solicitate domenii sunt cel gastronomic şi cel hotelier, conform Departamentului
Numărul românilor care au plecat legal la muncă în Marea Britanie, în acest an, este de peste 3.200. Cele mai solicitate domenii sunt cel gastronomic şi cel hotelier, conform Departamentului pentru Muncă în Străinătate din Ministerul Muncii. Din cele 3.200 de plecări legale, un număr de 407 vize au fost eliberate românilor care au plecat prin programul au-pair (tineri care pleacă în străinătate pentru studii şi locuiesc la familii, cărora le fac mici servicii în schimbul cazării şi mesei). Conform directorului din DMS, Irina Perşa, cetăţenii români care muncesc legal în Marea Britanie, la data aderării, şi care au fost admişi pentru o perioadă de cel puţin un an, vor beneficia de acces pe piaţa muncii din acest stat membru, dar nu şi pe piaţa de muncă din celelalte state membre, care aplică restricţii. Cei care au fost admişi şi după data aderării, pentru o perioadă neîntreruptă de un an, vor beneficia de aceleaşi drepturi. Persoanele care părăsesc voluntar piaţa muncii din Marea Britanie pierd acest beneficiu.




















































