20 de ani de inchisoare si cinci milioane de dolari amenda pentru avizarea rapoartelor financiare false
0Neasteptat de rapid, Congresul Statelor Unite a aprobat, ieri, cele mai spectaculoase modificari ale reglementarilor de supervizare contabila a companiilor americane din ultimii 60 de ani. Camera
Neasteptat de rapid, Congresul Statelor Unite a aprobat, ieri, cele mai spectaculoase modificari ale reglementarilor de supervizare contabila a companiilor americane din ultimii 60 de ani. Camera Reprezentantilor a adoptat proiectul de lege cu 423 de voturi pentru si trei impotriva, iar Senatul, cu 99 de voturi pentru si nici unul impotriva. Imediat, presedintele George W. Bush a anuntat ca va promulga neintarziat aceasta lege. Potrivit proiectului de lege, fraudele bursiere intra sub incidenta penala. Persoanele cu functii de conducere in companiile americane - cum ar fi presedintii consiliilor de administratie sau directorii serviciilor financiare -, care isi dau avizul pentru rapoarte financiare false, pot primi 20 de ani de inchisoare si cinci milioane de dolari amenda. Distrugerea de documente va fi, de asemenea, pedepsita cu 20 de ani de inchisoare. La initiativa Senatului, proiectul mai prevede crearea unei comisii independente, care va superviza firmele de audit. In plus, directorii companiilor vor fi obligati sa declare vanzarile pe care le fac pe piata bursiera, iar companiile nu vor mai avea dreptul sa acorde imprumuturi personale celor din conducere. Pe termen lung, sustin expertii, noile masuri sunt suficient de dure pentru a determina companiile sa nu-si mai minta investitorii in privinta situatiilor financiare reale. Pe termen scurt, noile masuri ar putea afunda Wall Street-ul si mai mult in criza, din cauza extinderii anchetelor asupra unui numar foarte mare de companii care prezinta registre contabile dubioase.























































