Vorba buna - urgenta de grad zero

Daca ar fi intrebat, la 12 noaptea, care este cel mai bun spital bucurestean, un specialist ar raspunde fara sa stea pe ganduri: Spitalul de Urgenta din Calea Floreasca. Vechiul si singurul, pana cand

Daca ar fi intrebat, la 12 noaptea, care este cel mai bun spital bucurestean, un specialist ar raspunde fara sa stea pe ganduri: Spitalul de Urgenta din Calea Floreasca. Vechiul si singurul, pana cand a izbucnit moda spitalelor de urgenta, "firma" devenind atat de populara incat a ajuns sa fie folosita pana si de formatiile de muzica usoara. Un om familiarizat cu domeniul se ghideaza dupa cifre: cate specialitati medicale acopera spitalul, cati medici sunt de garda in fiecare minut, ce specialisti de top sunt gata sa intervina la miezul noptii, ce dotari mai functioneaza dupa ora 14, cand profesorii fug la cabinetele lor particulare. Bineinteles, de aici vin si rezultatele: cati bolnavi adusi in stare grava ies pe picioarele lor din spital, cate cazuri "inoperabile" sunt rezolvate cu bine, cate infarcte supravietuiesc ani buni dupa ce omul a trecut prin reanimare. "Urgenta" bate destule clinici din Vest, la toti indicatorii. Insa, cand vine cu parintii pe targa, numai la indicatori nu se gandeste omul. El observa si compara. Vede cum arata spitalul, cat asteapta, observa daca asistenta isi pune sau nu manusi pana sa-i ia sange si daca ii face sau nu perfuzie, pana sa ii ia plicul. Chiar daca, la inceput, au fost impresionati de termopane, gresie si faianta, oamenii au inceput sa se uite mai atent la rezultate. Daca se vindeca, prea putin mai conteaza ca, in loc de televizoare color, au privit satrele care si-au facut tabere pe holuri. Daca sfarsitul nu e fericit, rudele isi amintesc toate relele spitalului. O analiza a Colegiului Medicilor arata ca 80 la suta din reclamatii au la baza lipsa comunicarii medicului cu bolnavul. Pacientul sau rudele nu stiu ce tratament s-a folosit si nu au inteles de ce este necesar acesta. La "Urgenta" vin cazuri grave, cu pacienti in stare de inconstienta. N-ai cui sa explici, iar cand distanta dintre viata si moarte se masoara in secunde, nu e timp de explicatii. Sa te porti la fel cu un pacient care vine pe picioare sau cu rudele unui bolnav in stare grava e riscant. Nu pentru medic: daca nu a gresit tratamentul, ramane doar cu blestemele familiei indoliate. E riscant pentru spital. Satisfactia pacientilor a devenit criteriu "obiectiv" de evaluare a spitalului. Pentru ca, totusi, medicii si spitalele trateaza oameni, nu cazuri.