Vladimir Rojanschi: „Colectarea selectivă a deşeurilor poate funcţiona în paralel cu sistemul «buy-back»“

Vladimir Rojanschi: „Colectarea selectivă a deşeurilor poate funcţiona în paralel cu sistemul «buy-back»“

Prorectorul Universităţii Ecologice Bucureşti susţine că în România, deşi sistemul de colectare selectivă a deşeurilor există, nu se face cu cap. Potrivit lui Vladimir Rojanschi, o soluţie pentru valorificarea PET-urilor este şi responsabilizarea operatorilor de salubritate.

„Adevărul“: Cum am putea rezolva problema PET-urilor aruncate la voia întâmplării în România?

Vladimir Rojanschi: Eu susţin şi colectarea selectivă. În ansamblu, este o etapă din cadrul managementului integrat al deşeurilor. Important este ca aceasta să fie făcută cu cap. La noi încă nu este făcută cu cap pentru că acele reglementări pentru transportul deşeurilor şi pentru beneficiarul final al reciclării nu există. Noi nu construim acest sistem de colectare până la sfârşit. Românii încep să colecteze selectiv în saci, dar mai departe? Operatorii de salubritate le amestecă şi totul se duce în depozitul de gunoi. Aceasta este nenorocirea.

Deci nici populaţia, nici operatorii nu sunt stimulaţi să selecteze gunoiul...

În mod normal, stimulul trebuie analizat de la sfârşit spre început în sensul în care granulele obţinute din polietilene sunt de interes pentru comerţul exterior sau pentru alte activităţi de producţie. Granulele din PET ajung, din câte stiu eu, în cantitate foarte mare în China, după care se întorc la noi sub formă de canadiene. În aceste condiţii, operatorul de salubritate este interesat să aibă contract cu această firmă care colectează granule şi să aducă cantităţile ce-i convin lunar.

Operatorul de salubritate poate atunci să acţioneze cu succes, mai ales în zonele cu blocuri mari. Cel puţin în sectorul în care locuiesc eu, funcţionează sistemul. În blocuri, omul de serviciu adună de la ghenă PET-urile puse separat, nu în tubulatură. El le adună pentru că intră în sarcina lui de serviciu şi le dă la maşina de salubritate separat.

Apoi sunt duse la presa care le reduce considerabil volumul, după care sunt transportate la acele fabrici ce transformă PET-urile în granule. Deci ar exista un stimul financiar pentru operator. Eu am avut ocazia să văd funcţionând acest sistem în Germania. La începutul lunii, locuitorilor li se distribuie saci de diferite culori. Ei culeg separat gunoiul organic, aşa-numitul „gunoi umed”, sticlele, hârtia şi plasticul. Într-o zi vine operatorul şi colectează doar sacii galbeni, care sunt duşi la platforma unde vor fi valorificate PET-urile, reintroducându-le în circuitul economic. A doua zi colectează numai sacii albaştri ş.a.m.d.

Implementarea unui sistem de tip „buy-back“ pentru recuperarea PET-urilor ar fi mai eficientă?

În Germania, locuitorilor le sunt distribuiţi saci pentru colectarea separată a deşeurilor

Ar fi bună o reglementare ce prevade obligativitatea celui care desface sticla să o returneze în schimbul unei garanţii. Totuşi, ce se întâmplă cu PET-urile colectate? Din punctul de vedere al responsabilităţii producătorului, problema este difuză. Este responsabil de aplicarea sistemului producătorul PET-ului propriu-zis sau cel de apă minerală? Aici se pasează problema, iar atunci, ca să rup nodul gordian, o dau în responsabilitatea operatorului, pentru că el obţine bani din asta şi îşi valorifică activitatea suplimentar faţă de tariful de salubritate în bloc.

Prin contractul pe care-l are cu fabrica producătoare de granule din sticle de plastic obţine nişte bani. În concluzie, problema este la mijlocul lanţului, între producătorul de sticlă de plastic şi cel care vinde apa minerală. Sunt mai mulţi jucători aici, când în mod normal ar trebui să fie unul singur care să facă acest lucru. De aceea zic că pentru PET-uri e mai bună metoda de colectare selectivă.

Pot funcţiona în paralel sistemele „buy-back“ şi cel de colectare selectivă a gunoiului?

Se poate face şi acest lucru. Sistemul acesta este interesant nu la blocuri, ci la case. O familie poate pune câteva sticle în sacoşă şi dacă are spirit civic le poate returna la magazin şi gratuit. În Statele Unite există la intrarea în magazine câte un aparat automat unde bagi PET-ul, care este imediat tocat şi primeşti banul pe loc.

Profil Vladimir Rojanschi

Vladimir  Rojanschi, prorector Universitatea Eologică Bucureşti

S-a născut la Chişinău, în anul 1941.
În 1965 a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Inginerie Civilă Bucureşti.
În 1974 a obţinut titulatura de doctor în domeniul „Alimentarea cu apă şi epurarea apelor uzate”.
A fost mereu implicat în activităţi de cercetare în scopul protecţiei mediului. Din 2001 este prorectorul Universităţii Ecologice Bucureşti. În acelaşi timp îşi continuă activitatea de cercetare şi consultanţă în domeniile în care s-a specializat. De asemenea, Vladimir Rojanschi este autorul multor lucrări ştiiţifice şi cărţi de specialitate.
Este implicat în activitatea mai multor organizaţii, printre care şi Asociaţia Română a Apei.

Piesa de rezistenţă în jocul PET-urilor: operatorul de salubritate

Ce părere aveţi despre campania „Adevărul”, ce promovează implementarea unui sistem de tip „buy-back” pentru deşeurile de PET-uri?

Merită să încercaţi întâi printr-un proiect pilot cu garanţia pe PET. Să vedem dacă funcţionează. Trebuie întâi creat lanţul tehnologic care să ajungă de la sticla mea din apartament până la producător la fabrică. Pentru că problema este că acest lanţ nu se construieşte prin operatorul de salubritate. El este piesa principală deoarece PET-urile colectate sunt pentru el o sursă de venit extraordinară.

Noi ne zbatem în prezent pentru depozitarea ecologică a deşeurilor, ca să nu luăm amenzi de la Uniunea Europeană. Or, deja în Occident există alte concepţii, alte preocupări, precum implementarea unui management integrat al deşeurilor, ceea ce înseamnă reducerea generării de deşeuri, reciclarea, compostarea. Din gunoiul organic, pe care îl iau separat relizează compost şi îl duc pe câmp. Scap în felul acesta de o mare parte din gunoiul ce merge la groapă. Avem apoi incinerarea cogenerativă şi abia la sfârşit rămâne depozitarea ecologică. Astfel, în Germania am alte cinci etape înainte. Noi suntem doar la începutul capitolului „depozitare ecologică”.