Tulburările de alimentaţie, tot mai frecvente printre copii. Psiholog: „Vor să semene cât mai mult cu ceea ce văd pe Internet”
0Psihologul şi psihoterapeutul Yolanda Creţescu atrage atenția asupra tulburărilor de alimentație care apar tot mai des în rândul copiilor expuși la Internet de la vârste fragede.

Vârsta la care un copil ar trebui să aibă acces la gadgeturi trebuie să fie după 12-13 ani, când creierul şi capacitatea individului de a se auto-regla emoţional s-au dezvoltat, a precizat Yolanda Creţescu, joi seara , la Medika TV, potrivit News.ro.
Psihologul susține că din cauza falselor modele, la care copiii sunt expuşi pe Internet, apar tulburări de alimentație la vârste tot mai mici.
„Nevoia de modele este normală, este firească, noi ne formăm personalitatea după modelele la care am fost expuşi, teoria ne spune că la modelele primare, adică mama, tata şi îngrijitorii principali. Dar dacă îngrijitorii principali sunt personajele din Instagram, că nu sunt oameni, sunt personaje, noi nu le-am văzut, nu am pus mâna pe ele, atunci acelea vor deveni modele”, a afirmat Yolanda Creţescu.
Aceste probleme apar pe fondul dorințelor copiilor de a ajunge să semene cât mai mult cu ceea ce văd pe internet.
„Ce facem cu această lume idealizată, în care lumea este doar fericită, în care pozele sunt perfecte, în care textele care însoţesc pozele sunt cele mai inspiraţionale? Ce facem cu neputinţa, cu situaţiile negative pe care fiecare om le are? Acelea nu sunt pe social media şi atunci copilul ce înţelege? Că, dacă nu este perfect, nu are ce căuta pe această lume. Tulburările de alimentaţie au început să apară la copii din ce în ce mai mici, din cauza falselor modele. Fete de 10 ani cu anorexie, fete de 11-12 ani cu comportament bulimic alimentar, cu autovătămare pentru că mimarea vieţii adulte de către copii este foarte greu de dus, creierul lor emoţional, relaţional, capacitatea de a decide nu s-au format. Toate acestea trebuie să se formeze într-o lume reală”, a explicat aceasta.
Yolanda Creţescu a spus că cei mici trebuie ascultaţi fără să fie judecaţi, iar copiii trebuie să fie aduşi în lumea reală, a părinţilor.
„Noi condamnăm această lume virtuală, dar această lume şi-a găsit locul, pentru că era locul gol. Noi am fost cei care am dispărut din lumea şi din proximitatea copiilor, din motive economice, din motive sociale, din motive profesionale, din nevoia de a compensa, poate, generaţia anterioară - eu trebuie să fiu mai bine şi mai bun decât părintele meu - şi am uitat să creştem un copil. Nu degeaba se spune că să creşti un copil ai nevoie de un trib, nu de o reţea de internet. Unde e tribul? Pentru că şi substanţele, şi internetul şi cyberbullyingul sunt lumi care au fost facilitate de noi, ne place sau nu ne place, noi trebuie să ne asumăm acest lucru”, a mai precizat psihologul.