TBC-ul rezistent la tratament, o problemă gravă în România. Armata şi autorităţile sanitare americane ne vin în ajutor
0
România are cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană, iar măsurile luate de ţara noastră până în prezent sunt insuficiente pentru a ţine în frâu răspândirea infecţiei.
Autorităţile militare şi sanitare americane şi cele române se întâlnesc, timp de trei zile, în cadrul unui workshop pentru specialiştii români în vederea unui diagnostic mai rapid şi al unui tratament mai eficient al tuberculozei.
„Pentru asigurarea securităţii nu trebuie să construim ziduri, ci să folosim toate resursele noastre, fie ele diplomatice, de dezvoltare, economice, de comunicare şi militare, aşa-numita «abordare multi-instituţională». Această conferinţă este un exemplu de abordare multi-instituţională, care implică întreaga societate, întrucât am adus laolaltă specialişti în domeniul din ambele ţări pentru a găsi modalităţi de a reduce efectele TBC-ului în România“, a declarat colonelul John Mitchell, medic-şef la Comandamentul European al Forţelor Armate ale SUA.
Situaţia din România
„Ţara noastră se situează pe locul al şaselea în topul ţărilor din Europa cu cele mai multe cazuri de TBC şi pe locul întâi în Uniunea Europeană“, subliniază medicul Gilda Popescu, coordonatorul tehnic al Programului Naţional de Tuberculoză. O mare problemă o reprezintă însă tuberculoza multidrog rezistentă (TBC MDR), care nu răspunde la tratamentele clasice şi al cărei terapie corectă costă 1.770 de lei pe lună în ţara noastră. Iar tratamentul trebuie luat între 20 şi 24 de luni.
Avem 1.480 de pacienţi cu TBC MDR care sunt în tratament în România. Cam 500 sunt trataţi prin proiectele Fondului Global. Restul cu bani de la buget. „Cei 500 de pacienţi incluşi în proiectul Fondului Global primesc regimuri complete, conform ghidurilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tratamente care au o rată de succes, adică de vindecare, de 50-55%. Tratamentul asigurat în România în afara Fondului pentru pacienţii cu TBC MDR are o rată de succes de doar 19,3%“, explica medicul Gilda Popescu într-o intervenţie pentru adevarul.ro.
„Majoritatea medicamentelor asigurate de statul român în afara Fondului Global pentru TBC multidrog rezistent sunt aduse în România prin autorizaţii de nevoi speciale, deoarece nu există deţinători de autorizaţie de punere pe piaţă pentru aceste medicamente. În aceste condiţii, există dificultăţi legate de constanţa aprovizionării cu aceste medicamente, pe de o parte, pe de altă parte, există posibilitatea de a achiziţiona aceste medicamente din nişte surse adiacente. Explorăm în momentul de faţă achiziţionarea unei cantităţi mai mari din aceste medicamente prin Fondul Global. De asemenea, rămâne deschisă posibilitatea achiziţionării acestor medicamente prin autorizaţia cu nevoi speciale prin Unifarm“, precizează secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Pană.
5 milioane de euro sunt necesari anul acesta
Costurile pentru a ţine în frâu tuberculoza în România ajung anul acesta la 5 milioane de euro, potrivit medicului Gilda Popescu. Totuşi, Guvernul nu şi-a dat încă aprobarea pentru această sumă, iar Programul Naţional de TBC pentru anii 2013-2014 este încă în stadiul de proiect.