„Să nu ne mai gândim la Alzheimer ca la o boală a bătrânilor!“
0
Modificările din creier care duc la declanşarea bolii Alzheimer apar încă de la vârsta de 35 de ani, spune medicul Cătălina Tudose.
În 1992, când medicul psihiatru Cătălina Tudose înfiinţa Societatea Română Alzheimer, boala, care înseamnă degradarea progresivă a funcţiilor creierului, în special a memoriei, era considerată rară. „Eu am învăţat că toată viaţa, ca medic, vezi un caz-două“, mărturiseşte specialista. Totuşi, studiile realizate de-a lungul timpului au dovedit că boala Alzheimer este, de fapt, foarte frecventă. Ba, mai mult, că nu afectează doar bătrânii. Cu toate acestea, în România, modul în care aceşti bolnavi sunt diagnosticaţi şi îngrijiţi rămâne, în continuare, dramatic. „Situaţia unora dintre ei este mai dramatică chiar decât a câinilor de pe stradă“, spune medicul. Centrul Memoriei, pe care conf. dr. Cătălina Tudose l-a înfiinţat în anul 2000 în cadrul Spitalului „Al. Obregia“ din Bucureşti, este unul dintre mult prea puţinele locuri unde bolnavii pot fi diagnosticaţi precoce, astfel încât anii buni de boală să fie cât mai numeroşi.
„Weekend Adevărul“: Mai este considerată boala Alzheimer maladia bătrâneţii?
Conf. dr. Cătălina Tudose: Boala Alzheimer începe, de fapt, foarte devreme. Primele modificări apar în jurul vârstei de 35-40 de ani. Cam 10-15 ani trec înaintea apariţiei semnelor clinice, adică a primelor manifestări. Cum de a fost posibil să se afle acest lucru? S-au pus la punct tehnici neuroimagistice de înaltă performanţă care permit vizualizarea unora dintre leziunile anatomo-patologice considerate caracteristice pentru această afecţiune. Cu această ocazie s-a văzut că lucrurile sunt puţin mai complexe, că, de fapt, leziunile se acumulează în ani. Şi se consideră că boala se declanşează, de fapt, atunci când încep să sufere sinapsele (n. r. – legăturile dintre neuroni) şi mor neuroni.
Şi în acest moment apar simptomele?
Nu, în continuare este o perioadă în care nu există niciun semn clinic. De la debutul procesului neurodegenerativ până la apariţia semnelor clinice mai trec încă cinci, şapte, chiar zece ani. De-abia atunci începem să vorbim despre deficitul cognitiv uşor, adică despre tulburările subiective de memorie, pe care omul le are după 60-65 de ani.
Creierul nu îmbătrâneşte
Dar bătrâneţe înseamnă, neapărat, demenţă?
Un fenomen care se observă tot mai mult în ultimii ani este că şi debutul simptomelor neurodegenerative ale bolii Alzheimer apar la vârste tot mai mici. Aşa că să nu ne mai gândim la boala Alzheimer ca la o boală a bătrânilor! Este vorba despre formele de tip sporadic. Ştiţi că sunt două forme: cele care se transmit genetic – sunt câteva zeci de familii în lume, şi formele sporadice, adică majoritatea, care nu se transmit de la o generaţie la alta, care apar spontan. Sigur, creşte puţin factorul de risc pentru o persoană care are în familie un părinte bolnav, dar nu este o transmitere prin mecanisme directe. Acesta este iarăşi un fenomen interesant care trebuie investigat: de ce a scăzut rezistenţa oamenilor faţă de boală. De ce înainte demenţa Alzheimer apărea de-abia la 80 de ani şi acum apare la 60 sau chiar la 50? Pe de altă parte, la Conferinţa de săptămâna trecută (n. r. – Conferinţa Naţională Alzheimer), profesorul Dan Riga, neurolog la Spitalul „Obregia“, a prezentat cazul unei femei care a trăit 134 de ani. Femeia a acceptat ca după moarte să i se facă examen anatomo-patologic şi avea un creier perfect sănătos. La 134 de ani, creierul ei nu avea niciun semn de boală Alzheimer. Deci se poate.
Se ştie cum este posibil acest lucru?
Se ştie că după 80-85 de ani, riscul de boală Alzheimer creşte. Cam 50% din cei care supravieţuiesc la 90-95 de ani fac boala Alzheimer, dar 50% nu. De aceea, acum, un mare volum de cercetare se face pe aceşti oameni sănătoşi, ca să se depisteze în stilul lor de viaţă, în bagajul lor genetic ce anume îi face atât de rezistenţi la neurodegenerare. Din asemenea studii s-a văzut că oamenii nu neapărat care au o activitate intelectuală deosebită, dar oamenii care tot timpul gândesc, care au planuri, au proiecte, au ceva de făcut, indiferent că este să cultive ceva, să crească animale sau să modifice ceva la casă, deci oameni care sunt într-o permanentă preocupare la vârste înaintate, care au o viaţă mai sănătoasă sunt oarecum mai feriţi de neurodegenerare.
De obicei se întâmplă ceva care sperie familia, apare un simptom tulburător, grav, care pare brusc. Dar dacă începi să discuţi cu toţi, vezi că de fapt de un an, de doi, de trei, erau destul de multe semne de boală.
Deci nu este un mit că un creier activ este un creier mai ferit de boala Alzheimer...
Nu este un mit, dar problema este că nimeni nu poate garanta un rezultat pozitiv. Totuşi, toţi factorii aceştia cumulaţi au dovedit că au efect.
Dar numărul celor care fac Alzheimer a crescut?
Toate studiile epidemiologice dovedesc o prevalenţă aproximativ egală astăzi cu cea din trecut. Problema, mai ales la noi, este că mulţi bolnavi nu sunt diagnosticaţi, nu sunt trataţi, deci pur şi simplu, cazurile sunt lăsate să evolueze natural, dacă aş putea să spun aşa. De cele mai multe ori, este vorba de persoane care nu sunt diagnosticate pentru că familia nu consideră că este vorba despre o patologie. De altfel, de multe ori, nici medicii nu consideră...
S-ar putea identifica primele leziuni, care nu determină simptome, la 35 de ani, vârsta la care spuneaţi că încep să apară primele afectări ale creierului?
Deocamdată, numai în domeniul cercetării se pot face asemenea investigaţii, pentru că, în primul rând, înseamnă nişte costuri enorme. Sigur că ţinta, în cercetare, este faza aceasta preclinică şi intervenţia în aşa fel încât să opreşti declanşarea bolii. Dar pentru asta mai trebuie încă mult lucrat. Costă foarte mult... Cred că zilele acestea o să apară şi un anunţ oficial: eu şi mai mulţi colegi din Spitalul „Al. Obregia“ suntem câştigătorii unui proiect european de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii în cercetare. Va dura 30 de luni. Şi în 30 de luni, în Spitalul „Obregia“ va exista un Centru de Cercetare Translaţională în Psihiatrie şi Neuroştiinţe. Sigur, va trebui să căutăm bani pentru cercetări. Dar vom avea dotarea pentru a face investigaţii: şi neuroimagistice, cele care văd amiloidul (n. r. – plăcile de amiloid depuse la nivelul creierului sunt considerate responsabile pentru apariţia bolii Alzheimer), şi în lichidul cefalorahidian, şi genetice. Şi, cu siguranţă, vom intra în nişte proiecte internaţionale care urmăresc intervenţia în stadiu precoce.
Tratată devreme, boala evoluează lent
Din păcate, foarte puţine dintre cazurile de boală Alzheimer depistate ajung la medic într-un stadiu incipient – cam 5-10%. Dar persoanele care au fost diagnosticate şi tratate devreme au evoluat foarte bine mult timp. „Să ştiţi că la un moment dat şi noi ne întrebam: oare nu greşim? Pentru că nu pot să spun că se ameliorau, dar funcţionau foarte bine chiar şi 10-15 ani. Şi doar ultimii doi ani au fost răi. Atât de răi, încât toată lumea s-a lămurit că totuşi e vorba, într-adevăr, de boala asta de care tot au auzit“, povesteşte specialista.
3-4 persoane sunt afectate, de fapt, atunci când o persoană suferă de Alzheimer. De cele mai multe ori, una este sacrificată. Şi nu de puţine ori, partenerul care îngrijeşte persoana cu Alzheimer moare primul.
„Aprobările pentru centrele de îngrijire se dau mult prea uşor“
Statul român cum ajută bolnavii cu Alzheimer?
Statul român ajută dând medicaţia cu gratuitate. De asemenea, se dă un ajutor material în funcţie de gradul de handicap pe care persoana îl capătă. Acesta nu este imens. Pentru stat, este un efort mare, dar pentru om nu înseamnă mult: 500-700 de lei. E greu să angajezi o persoană care să accepte să facă o muncă atât de grea pentru banii ăştia. Ce este la noi complicat? Nu există suficiente centre de memorie. Un centru de memorie înseamnă acum trei jumătăţi de normă: un neurolog, un psihiatru şi un neuropsiholog sau geriatru, mă rog, câţiva specialişti care să formeze un nucleu, două camere şi un calculator. Astea nu sunt lucruri care să nu se poată realiza în multe unităţi spitaliceşti. Dar trebuie să existe o decizie politică.
Din 2000 Centrul Memoriei de la „Al Obregia“. Mai există şi alte centre similare?
Mai există ceva la Elias, mai există nişte încercări prin ţară, la Piatra-Neamţ, la Târgu-Mureş, dar fiecare cum a putut, nişte soluţii artizanale, le-aş putea numi. Adică ele nu sunt nişte structuri clare, unde oamenii să ştie că pot să meargă de oriunde din ţară. La noi vin tocmai din nordul ţării, este ridicol. Asta ar trebui să se rezolve. Apoi, există problema serviciilor de îngrijire. Un pas important în România ar fi, de exemplu, să existe nişte asigurări de îngrijire. Prin asigurarea de sănătate, nicăieri în lume nu se plătesc servicii de îngrijire, dar pot să existe alte asigurări. Şi, desigur, va trebui să existe şi formarea de cadre care să ofere îngrijire la domiciliu sau în centre, dar astea deja sunt servicii scumpe.
Există centre de stat unde să fie îngrijiţi bolnavii cu Alzheimer în ţară?
Sunt puţine centre specializate. De obicei, în cele de la stat sunt bătrâni cu tot felul de patologii. Au apărut şi centre private... Sunt câteva de calitate, dar sunt şi multe care nu corespund standardelor. Şi oamenii dau mulţi bani... Noi ne propunem ca într-un an, nu ştiu dacă e un termen realist, să stabilim nişte standarde pentru unităţile de îngrijire. Sigur, acreditarea nu o dăm noi, dar vom certifica, prin Societatea Română Alzheimer, valoarea instituţiilor, pentru ca oamenii să se poată orienta. Mulţi au deschis aşa-zise „instituţii“ în care este curat... dar nu este un mediu deloc adecvat acestor bolnavi. Sunt foarte inegale instituţiile şi nu au personal calificat.
Dar nu există un control?
Nu. Cred că sunt nişte criterii, dar sunt destul de vagi şi aprobările se dau mult prea uşor. Pe de altă parte, sunt nişte instituţii scumpe care pot oferi servicii de calitate, dar costurile sunt imense. Adică sub 1.000 de euro nu poate să existe o îngrijire de calitate. De la pacienţi ştim lucruri inegale, şi la stat, şi la privat. Chiar o bună prietenă şi-a dus mama de curând într-un cămin de stat considerat foarte bun. Dar, când s-a dus să o vadă, a găsit-o plină de păduchi. Şi a luat-o acasă şi are grijă singură de ea.
CV
Este fascinată de cercetare
Data şi locul naşterii: 21 decembrie 1952, Bucureşti
Starea civilă: căsătorită.
Studiile şi cariera: A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti, în 1977.
În 1982 a devenit medic specialist psihiatru, iar în 1997, doctor în psihiatrie.
În prezent, este coordonatorul Centrului Memoriei, din cadrul Spitalului „Al. Obregia“, din Bucureşti, şi conferenţiar la Catedra de Psihiatrie, departamentul de Neurologie, Neurochirurgie şi Psihiatrie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“.
Este fascinată de latura de cercetare a bolii Alzheimer şi, de aceea, s-a implicat în mai multe proiecte, printre care unul care va începe în curând, pentru depistarea bolii Alzheimer înaintea apariţiei semnelor clinice.
Locuieşte în: Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
