Pedeapsa, din vremea lui Vlad Ţepeş şi până în al XIX-lea veac

Bătaia la fluierul piciorului, despre care se spune că a fost adusă la noi de către fanarioţi, era extrem de folosită în acea vreme În secolul al XVII-lea Scoaterea ochilor

Bătaia la fluierul piciorului, despre care se spune că a fost adusă la noi de către fanarioţi, era extrem de folosită în acea vreme

În secolul al XVII-lea

Scoaterea ochilor (pentru cel care fura a treia oară), tăierea mâinilor (în caz de paricid, de punere de foc), însemnarea la nas (pentru mama care îşi prostitua fiica, furtul pentru a doua oară, furtul din biserici), arderea cadavrului (sodomia), spânzurarea (tâlharul, ucigaşul, incestuosul), plimbarea gol şi bătaia în public (bigamul, hoţul nerecidivist, bărbatul care-şi prostitua soţia), tăierea capului (perceptorii de taxe ilegale, ţiitorii de bordel, suduitori faţă de domnie), munca în mină (furtul pentru prima oară a unui animal), bătaia (otrăvirea unui câine ciobănesc), turnarea de plumb topit în gură (dăscăliţa care-şi corupea eleva), pierderea zestrei (soţia adulteră), câteva din pedepsele prevăzute în pravilele domnitorilor Vasile Lupu şi Matei Basarab:

Moarte pe uliţe

Vodă Nicolae Mavrogheni (1786-1790) obişnuia să facă deseori inspecţii, travestit în om de rând. Cerceta prăvăliile, bisericile şi chiar curţile dregătorilor săi, iar pedepsele le aplica de îndată. Pe hoţi îi spânzura în uliţe, lăsându-i câte o zi-două, să ia lumea aminte. La 1 iunie 1786 dă ordin ispravnicilor "să ridice ţepi pe la toate drumurile şi răspântiile", unde se va pune la vedere şi înscrisul următor: "Cel ce va face hoţii, ucideri sau va fi gazdă de hoţi… cu această pedeapsă de moarte se va osândi - înţepatu'!" Drept urmare, în vremea domniei sale, fărădelegile se împuţinează simţitor. Din păcate pentru prestigiul acestui domnitor, măsurile de ordine luate au fost umbrite de altele cel puţin ciudate: pentru a umili pe boierii pământeni, Mavrogheni îşi numise calul său în rangul simbolic de clucer, uneori umbla într-un costum neobişnuit, care lăsa să se vadă genunchii goi şi gonea pe uliţe într-o caleaşcă trasă de doi cerbi.

La 6 octombrie 1803, Constantin Ipsilanti porunceşte marelui agă să se îngrijească de greutatea pâinii (100 drame) şi preţ (o para), "dar să ştie că cerem negreşit pâinea să fie întotdeauna cu îndestulare în poliţie (oraş), scoţând de două ori într-o zi şi să fie întocmai la dramuri, fără de vreo lipsă, curată, albă şi coaptă bine, pentru că de nu vor urma cum poruncim, bine să ştie că nu numai cu bătaia şi cu ocna, ci şi cu răpunerea de viaţă vor fi pedepsiţi".

Tiptil prin târgul Ieşilor

Alexandru Mavrocordat Deli-bei (1782-1785) ieşea tiptil (incognito) în târgul Ieşilor, iar pitarul găsit că vindea cu lipsă era ţintuit cu urechea într-un cui, la stâlp, unde rămânea şi câte o zi întreagă în văzul mulţimii de gură-cască.

Un agă ori un spătar care nu îndeplinea porunca domnească în ceea ce priveşte respectarea îndatoririlor era "dojenit cu mare scârbă", iar sub domnia lui Ioan Caragea (1812-1818), un brutar primeşte 50 de toiege pentru că a vândut pâinea cu o para peste nartul (preţul maximal) hotărât.

Constantin Ipsilanti (1799-1801) pedepseşte un măcelar cu 100 de toiege pentru că, zice domnitorul pe bună dreptate, ,,pentru ce nu s-a înşelat la mai mult, dar la mai puţin, da?''. Prin Condica penală, în 1852, pedeapsa prevăzută pentru preţ mai mare al pâinii era bătaia (de la 11 la 25 de nuiele) şi închisoarea. Tot Ipsilanti, auzind că în Buzău pâinea se vinde mai scump decât în Bucureşti, îi ameninţă cu sfărâmarea capetelor pe ,,măgarii'' ce vând "din lăcomia interesului şi matrapazlâcul vostru".

În vremea lui Mihail Suţu (1791-1793), întrucât jafurile şi tâlhăriile luaseră proporţii nebănuite, domnitorul dă "straşnice porunci" slujitorilor Agiei şi Spătăriei. Cel care primea spre găzduire hoţ era ridicat de slujbaşii Agiei, adus la închisoare şi pedepsit cu bătaia.

Pedepse la 1812

Tragerea în ţeapă, unde erau ţinuţi şi câte trei zile (pentru omorâtorii de părinţi sau ucigaşii în serie), "darea prin târg" (bătaia în văzul mulţimii, complet dezbrăcat), sluţirea nasului (în cazuri de răzmeriţe), ţintuirea de lobul urechii la o răscruce intens circulată, o zi întreagă (pentru negustorii prinşi că vând cu lipsă la cântar, "greutăţi măsluite"), închisoarea la puşcărie, osândirea la ocnă (pentru timp mărginit sau pe viaţă, unde tăiau bolovani de sare şi îi scoteau la suprafaţă, aşezându-i în magle, adică în grămezi, revenind celor cu pedepse mai mici), tăierea mâinii de la încheieturi (falsificatorii, cunoscuţi sub numele de "plastografi").

Bătaia "la falangă"

Bătaia la fluierul piciorului, despre care se spune că a fost adusă la noi de către fanarioţi, era extrem de folosită în acea vreme. Într-o zi, un om de rând a prins la nevasta sa pe un fiu de mare boier. După toate acestea, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, împricinatul "l-a mai şi lovit în pulpă cu un şiş". Vodă Grigore Ghica (1822-1828) a poruncit să-l ducă puţin la răcoare la închisoarea Spătăriei. După câteva zile, i-a ordonat lui baş-ciohodar să aştearnă o rogojină cu postav roşu peste ea - că doar pedepsea un os boieresc -, aşezând-o chiar la scara palatului. Şi aşa l-a altoit pe nefericitul iubăreţ cu 10 lovituri "la falangă", de-au răsunat vecinătăţile de urletele sale.

Despre călău şi despre tortură în secolul al XIX-lea

Dacă nu erau "daţi prin târg", bătuţi cu toiege, băgaţi la ocne, infractorii din trecut erau duşi la "încăperea de caznă", care era aproape neluminată, igrasioasă, de dimensiuni mici. Pentru smulgerea mărturisirilor de la cei mai îndărătnici ori pentru pedepsirea celor închişi se foloseau biciul, frânghia udă, ciomagul, vâna de bou, gârbaciul, focul, fierul înroşit ş.a. La fel ca şi călăii, bătăuşii se recrutau "dintre ţiganii sau robii domneşti" ori dintre condamnaţi, "căci printre români nu se găsea nimeni, din fire oricât de rea, care să voiască a primi o asemenea însărcinare".

Călăii erau oameni reduşi la stadiul de animalitate, stigmatizaţi, huliţi, blestemaţi şi niciunui călău nu-i era permis să intre în biserică. În Bucureşti, pedepsele prin spânzurare ori tăierea capului se executau de regulă în apropiere de biserica Oborul Vechi. S-ar zice că mulţi dintre ţiganii de aici sunt urmaşii călăilor de demult.

Cel de pe urmă călău, Gavril Buzatu din Iaşi

Contemporanii vorbesc despre "o sluţenie de om, cu buze mari, cu privire înfricoşătoare, cu o statură uriaşă", îmbrăcat în mintean roşu, şalvari croiţi după moda turcească şi căciulă de oaie cu însemnele morţii: cap de mort cu două oase încrucişate.

Ţigan scăpat din robie, s-a apucat de tâlhării la drumul mare şi de crime. Trăia prin 1839, vremea când hoţii erau aruncaţi la ocnă, să moară de foame şi epuizare. I s-a spus de fapt Gavril Ciobanu, s-a oferit să devină călău în schimbul libertăţii şi debutează în meseria la care singur se oferise punând ştreangul de gât chiar tovarăşului său de fărădelegi, Ioan Chetrariu. Tortura până la sânge şi smulgea mărturisiri în beciurile Cremenalului. În cele din urmă a sfârşit călugăr la Mânăstirea Secu.

În Bucureştii secolului al XIX-lea, pedepsele prin spânzurare ori tăierea capului se executau de regulă în apropiere de biserica Oborul Vechi

Prin Condica penală, în 1852, pedeapsa prevăzută pentru preţul mai mare al pâinii era bătaia (de la 11 la 25 de nuiele) şi închisoarea

Pedepse pe vremea lui Alexandru Mavrocordat (1782-1785)

Un agă ori un spătar care nu îndeplinea porunca domnească în ceea ce priveşte respectarea îndatoririlor era "dojenit cu mare scârbă"

Vlad Ţepeş

Îndată ce a urcat pe tron, marele nostru voievod Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476-1577) se apucă de curăţit Valahia de nelegiuiţi. Se spune că el a poruncit să se adune toţi hoţii şi cerşetorii, i-a închis într-o casă, i-a ospătat, apoi le-a dat foc. Măsurile radicale nu s-au mărginit numai la cei de jos, boierii răzvrătiţi fiind traşi în ţeapă, iar pe alţii i-a folosit la ridicarea cunoscutei cetăţi de la Poienari. Datorită pedepselor capitale pronunţate după o rapidă judecată, în timpul celor trei domnii ale sale, Ţara Românească cunoaşte o perioadă în care fărădelegile aproape dispar cu totul.

Cel ce va face hoţii, ucideri sau va fi gazdă de hoţi… cu această pedeapsă de moarte se va osândi - înţepatu'!
Vodă Nicolae Mavrogheni
(1786-1790)