Medic: „Tulpinile de pneumococ identificate în România sunt dintre cele mai rezistente la antibiotice din întreaga lume“
0Dr. Ron Dagan este profesor la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, unul dintre specialiştii de renume internaţional în domeniul pediatriei şi al bolilor infecţioase şi preşedinte al Societăţii europene de boli infecţioase pediatrice - ESPID. El a vorbit despre imunitate şi despre importanţa vaccinării pneumocococe la copii.
În prezent, datorită vaccinurilor, suntem capabili să prevenim o serie de boli mortale sau cu impact considerabil asupra sănătăţii. Fiecare vaccin este capabil să prevină tipul de îmbolnăvire pentru care a fost specific conceput, arată prof.dr. Ron Dagan, preşedintele Societăţii europene de boli infecţioase pediatrice - ESPID. De aceea, adaugă specialistul, avem multe vaccinuri şi probabil ar trebui să avem şi mai multe.
Domnule profesor, judecând după experienţa dumneavoastră din Israel, care este impactul vaccinării antipneumococice la copii?
Prof.dr. Ron Dagan: S-a observat o reducere impresionantă a bolilor pneumococice invazive - BPI, a pneumoniei, a otitei medii, a rezistenţei la antibiotice, precum şi a utilizării antibioticelor. De asemenea, s-a observat reducerea portajului de pneumococci şi o protecţie indirectă împotriva bolilor pneumococice la toate vârstele, inclusiv la adulţi.
Sunt voci care susţin că vaccinarea anti-pneumococică nu este absolut necesară. Ce argumente aţi folosi pentru a demonstra această necesitate?
Vaccinul pnemococic conjugat este unul dintre vaccinurile cu cel mai mare impact asupra sănătăţii publice. Aşa cum am arătat mai sus, este evident că vaccinurile pneumococice conjugate contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate a tuturor indivizilor dintr-o anumită comunitate, inclusiv a nou-născuţilor şi a vârstnicilor. Vaccinarea anti-pneumococică este absolut necesară şi este considerată în acest fel în toate ţările dezvoltate, în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, precum şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Auzim în ultima vreme tot mai multe păreri împotriva vaccinării în general. Cum consideraţi că ar trebui să le răspundem părinţilor care sunt împotriva vaccinurilor?
Există două categorii de părinţi sceptici la vaccinare: părinţi ezitanţi, la care datele de siguranţă şi de eficacitate ar putea fi de folos şi există părinţi total împotriva vaccinărilor, pe care nici măcar nu mai încerc să îi conving.
Rezistenţa la antibiotice este o problemă care îi îngrijorează pe medicii specialişti. Care este legătură dintre vaccinarea anti-pneumococică şi rezistenţa la antibiotice?
Tulpinile de pneumococ identificate în România sunt dintre cele mai rezistente la antibiotice din întreagă lume; multe dintre aceste tulpini sunt incluse în vacinurile pneumococice conjugate, în special în vaccinul pneumococic conjugat 13-valent. Vacinurile pneumococice conjugate vor reduce îmbolnăvirile şi transmiterea tulpinilor pneumococice rezistente la antibiotice. Mai mult decât atât, putem arata că vaccinurile pneumococice conjugate au condus la reducerea consumului de antibiotice, care indirect previne nu numai dezvoltarea rezistenţei pneumococilor, dar şi a rezistenţei altor bacterii din flora normală - microbiom.
În opinia dumneavoastră care sunt factorii de success ai implementării unui program de imunizare anti-pneumococică?
Să fie implementat imediat, să acopere cât mai mulţi copii posibil şi să utilizeze vaccinul pneumococic conjugat cu cel mai extins spectru şi cel mai imunogen.
Este imunitatea dobândită pe cale naturală mai bună decât cea dobândită în urmă vaccinării?
Problema este că la sugari şi copiii mici, la vârstnici şi la persoanele imunodeprimate, răspunsul imun în urma infecţiei naturale este foarte slab. Vaccinurile pneumococice conjugate induc o imunitate mai bună decât cea dobândită pe cale naturală, dar numai pentru serotipurile incluse în vaccin.
Ce reprezintă protecţia indirectă? Există cu adevărat? Funcţionează?
Termenii pe care îi putem folosi sunt fie „protecţie de colectivitate“, fie „imunitate indirectă“, fie „protecţie de turmă“. Mecanismul se explică prin reducerea portajului nazofaringian cu serotipuri pneumococice vaccinale la copiii vaccinaţi. Aceştia nu mai transmit pneumococii altor persoane, cum ar fi în special nou-născuţii nevaccinaţi încă, sau vârstnicii şi imunodeprimaţii. Protecţia indirectă este reală şi previne de fapt, mai multe cazuri de îmbolnăviri decât cele prevenite prin imunitate directă la cei vaccinaţi.
Este adevărat că o mai bună igienă şi nutriţie au dus la prevenţia unui număr mai mare de decese şi de îmbolnăviri decât prin vaccinare?
Este adevărat că măsurile sporite de igienă şi o mai bună nutriţie au condus la reducerea numărului de decese şi de îmbolnăviri. Pe lângă aceste măsuri, un număr şi mai mare de îmbolnăviri pot fi prevenite prin vaccinare.
Cum vedeţi viitorul vaccinării anti-pneumococice?
Avem nevoie de vaccinuri cu spectru mai larg, deoarece există alte tipuri pneumococice care nu au fost eradicate şi care uneori le înlocuiesc pe cele existente. Aceste vaccinuri pot fi de mai multe feluri, dar cel mai realist ar fi să avem în viitorul apropiat mai multe serotipuri incluse în vaccin.