Gripa în sarcină ar putea creşte riscul de autism la copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi administrarea de antibiotice în timpul sarcinii ar putea creşte riscul de autism în cazul fătului FOTO: Shutterstock
Şi administrarea de antibiotice în timpul sarcinii ar putea creşte riscul de autism în cazul fătului FOTO: Shutterstock

Copiii ale căror mame au fost diagnosticate cu gripă în timpul sarcinii prezintă un risc uşor mai mare de a suferi de autism infantil decât cele care nu au avut infecţia, arată un studiu danez recent publicat de Reuters.

Autismul infantil este o formă de autism care se manifestă prin simptome specifice şi poate fi diagnosticat înaintea vârstei de 3 ani. Această tulburare afectează, în mod normal, 0,4% din totalul copiilor. Dar în cazul copiilor ale căror mame au suferit de gripă în timpul sarcinii, acest risc s-ar putea dubla, au observat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aarhus, din Danemarca.

Explicaţia ar putea fi că activarea sistemului imunitar al mamei în timpul sarcinii – aşa cum se întâmplă în cazul unei infecţii cu virusul gripal – ar afecta dezvoltarea cerebrală a fătului. De fapt, acest proces a fost observat de specialişti în studii anterioare efectuate pe rozătoare de laborator. Mai exact, celulele imunitare activate ale femelelor gestante trec bariera placentei, ajung la făt şi îi afectează chimicalele din creierul în dezvoltare. Cu toate acestea, specialiştii sunt foarte rezervaţi în a face legături între rezultatele obţinute pe animale de laborator şi oameni.

De altfel, medicul Hjordis Osk Atladottir, coordonatorul studiului danez, a ţinut să sublinieze pentru jurnaliştii de la Reuters că „acest studiu nu trebuie să le sperie pe femeile însărcinate sau să creeze panică. 99% din femeile însărcinate care fac gripă nu aduc pe lume copii cu autism. Dacă eu aş fi însărcinată, nu aş face nimic diferit, fiindcă cercetarea noastră este într-un stadiu incipient“.

1% din copii au fost depistaţi cu autism

Studiul a constat în observarea unui număr de 100.000 de femei gravide de-a lungul sarcinii în intervalul 1996-2002. Apoi, ei au analizat starea de sănătate a 96.736 de copii rezultaţi din aceste sarcini, care, la momentul cercetării, aveau între 8 şi 14 ani.

Folosind o serie de teste naţionale pentru depistarea afecţiunilor psihiatrice, Atladottir şi colegii săi au constatat că 1% din copii aveau autism şi 0,4% au fost diagnosticaţi cu autism infantil.

Confruntând datele privind infecţiile din timpul sarcinii cu diagnosticul de autism, cercetătorii au constatat că, în rândul femeilor care au avut gripă în timpul sarcinii, numărul copiilor cu autism infantil era mai mare decât în cazul celorlalte femei. Mai precis, 0,87% din copiii femeilor care au suferit de gripă au copii cu autism infantil.
În cadrul studiului, a fost cercetată şi o eventuală legătură dintre alte infecţii – inclusiv herpesul, cistita – şi riscul de a avea copii cu autism. Dar rezultatele au infirmat că ar exista o astfel de legătură.

Sunt necesare măsuri de precauţie

Indiferent dacă acest studiu se dovedeşte sau nu a avea baze reale, specialiştii spun că femeile trebuie să-şi ia măsuri de prevenire a infecţiilor în timpul sarcinii. De altfel, Programul Naţional de Vaccinare Antigripală oferă vaccinarea gratuită împotriva virusului gripal a tuturor femeilor gravide din România.

Recomandarea generală ca toate gravidele să se vaccineze antigripal se explică prin faptul că s-a dovedit că ele pot face complicaţii grave ale gripei, care pun în pericol sarcina şi fătul.
 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite