Economisirea poate veni la pachet cu îmbolnăvirea. Medic: „Deschidem geamurile și ușile - prima măsură în lupta cu virusurile”
0Frigul și facturile crescute determină tot mai multe persoane să „mențină” căldura în case și să nu aerisească, crezând că așa fac economie. Asta favorizează apariția afecțiunilor respiratorii.
Specialiștii spun că respirăm aproape 12.000 de litri de aer pe zi, majoritatea în spații închise. Totul în regulă dacă aerisim aceste spații închise, însă, tot mai multe persoane sunt tentate, pe fondul frigului și al facturilor crescute, să nu deschidă ferestrele. Iar lipsa unui flux de aer curat favorizează apariția sau agravarea alergiilor și afecțiunilor respiratorii, din cauza alergenilor, prafului, impurităților sau bacteriilor din aer.
„Aerisirea este condiția esențială în lupta împotriva infecțiilor respiratorii. Este o greșeală să nu deschidem geamurile. Știu, există, mai mult românește așa, această tendință de a nu aerisi pentru că iese căldura din casă sau vine frigul...”, spune pentru TVR Iași dr. Radu Crișan Dabija, managerului Spitalului de Pneumoftiziologie, Iași.
Medicii spun că o locuință în care geamurile stau închise mai tot timpul reprezintă cel mai bolnav micro-climat pentru specia umană. În acest sezon, în astfel de medii circulă mai mult de 40 de adeno-virusuri. Adică microorganismele care produc cel mai frecvent virozele respiratorii.
„Deschidem geamurile și ușile. Două-trei-patru-cinci minute. Chiar și noi la spital aerisim în mod frecvent de trei-patru ori pe zi. În perioada Covid am aerisit o dată la fiecare oră și a fost în regulă. A deschide geamurile și a crea un flux de aer este prima măsură pe care o putem în lupta cu virusurile și bacteriile, pentru că odată reîmprospătat aerul înseamnă că noi eliminăm din aerul ambiental acele particule care sunt aerosolizate, care sunt suficient de mici astfel încât stagnează în atmosferă”, explică dr. Radu Crișan Dabija, managerului Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași.
Când deschidem geamul, apare poluarea
Unele persoane se tem tocmai de aerul de afară. De altfel, există studii care certifică faptul că poluanții atmosferici există în concentrații tot mai mari. Iașul, de exemplu, menține de câțiva ani în topul orașelor poluate din România.
„Da, orașul este poluat, dar chiar și așa răul este mai mic atunci când aerisim”, spune medicul ieșean.
În mediul natural, virusurile cu transmitere respiratorie au tendința să se disperseze și, de aceea, chiar dacă suntem răciți este absolut vital să ieșim în aer liber.
Aerisirea este importantă și seara. Pentru un somn liniștitor și odihnitor, camera trebuie să fie aerisită pentru o perioadă de aproximativ cinci-zece minute, în funcție de temperatura care se înregistrează afară. O gură de aer curat înainte de somn ne va ajuta să ne trezim bine dimineața.
Totodată, aerisirea este importantă și la locul de muncă. „Petrecem foarte mult timp în birouri, cuprinși de treburi și nu ne gândim la acest aspect, ba chiar mai mult, îl neglijăm total. La fel ca în locuiță, și în birouri aerisitul joacă un rol foarte important. Acesta trebuie făcut la fiecare oră. Cinci minute sunt suficiente pentru schimbarea, oxigenarea și împrospătarea aerului”, adaugă specialiștii.
Mai mult decât atât, dispozitivele de încălzire duc la un aer uscat în locuinţă ceea ce provoacă o oboseală accentuată, de cele mai multe ori inexplicabilă pentru persoanele care simt starea de letargie şi senzaţia permanentă de neodihnă.