Dreptul de a muri ridica probleme etice si legale

Traim intr-o epoca in care progresul in medicina este spectaculos, tehnologia medicala a fost revolutionata si avanseaza rapid, astfel incat functiile vitale ale organismului uman pot fi sustinute

Traim intr-o epoca in care progresul in medicina este spectaculos, tehnologia medicala a fost revolutionata si avanseaza rapid, astfel incat functiile vitale ale organismului uman pot fi sustinute artificial pentru perioade indelungate de timp. Dupa ce am asistat la mentinerea multor vieti umane in conditii inferioare limitei acceptabilitatii si la costuri enorme, suntem pusi astazi in fata a numeroase intrebari de ordin etic si legal: cine hotaraste criteriile mortii, este permisibila din punct de vedere moral si legal intreruperea suportului artificial al respiratiei si circulatiei? Cazul Karen Ann Quinlan este considerat unul de referinta in problematica luarii deciziei de intrerupere a mentinerii artificiale a vietii pentru pacienti aflati in stare vegetativa persistenta, deci incapabili a decide pentru ei insisi. Cazul a debutat la data de 11 aprilie 1975 cand tanara de 21 de ani, dupa ce a consumat cateva pahare cu bauturi alcoolice, s-a simtit slabita, a adormit, iar un sfert de ora mai tarziu, cand prietenii sai au mers sa vada ce face, nu mai respira. A fost transportata la serviciul de urgenta al spitalului Newton Memorial din New Jersey, dar nu si-a recapatat starea de constienta. In poseta ei a fost gasit un flacon de Valium (un medicament deprimant al sistemului nervos central) din care lipseau cateva tablete. Karen si-a pierdut ireversibil starea de constienta ca urmare a efectului deprimant asupra sistemului nervos central cu oprirea respiratiei, determinat de consumul simultan de alcool si Valium. La noua zile de la internare, Karen se afla in stare de coma profunda, conectata de un respirator care o ajuta sa respire si prevenea aspirarea varsaturii in pulmoni. Din cand in cand, in perioada cand respiratorul ii introducea aer in plamani, Karen ridica bratele, deschidea larg ochii, scotea gemete, ca si cum ar fi suferit dureri. Miscarile ochilor sai erau divergente. Desi se afla in stare de coma profunda, Karen radea sau plangea uneori. Electroencefalograma sa arata un traseu cu unde rare. In aceste conditii, s-a stabilit ca ea se afla in stare vegetativa persistenta, iar sansele ca pacienta sa-si revina erau minime. Timp ce cateva luni, parintii si surorile lui Karen au sperat ca ea isi va reveni. Tatal lui Karen a cerut sfatul preotului local in privinta unei decizii. Acesta i-a spus ca deconectarea respiratorului care o tinea in viata pe Karen nu insemna a actiona impotriva vointei lui Dumnezeu, ci a fi de acord cu dorinta lui Dumnezeu. Acelasi preot i-a spus ca mentinerea lui Karen in viata numai datorita conectarii la un aparat insemna aplicarea unor ,masuri terapeutice extraordinare" care, dupa cum spusese Papa Pius al XII-lea in anul 1957, nu sunt obligatorii conform doctrinei catolice.
Instanta a decis ca nu poate fi deconectata de la aparate
Dupa o lupta de 3 luni, familia Quinlan a decis ca fiica lor sa fie deconectata de la respirator si sa fie lasata sa moara. Atunci cand parintii lui Karen au cerut medicilor ca fiica lor sa fie deconectata de la respirator, medicul curant, Robert Morse, a refuzat, deoarece, dincolo de teama de repercusiunile legale, acest medic era catolic si a considerat ca deconectarea lui Karen ar fi contrara principiilor si normelor sale morale. Avocatul angajat de familia Quinlan pentru a-i reprezenta in justitie a invocat trei argumente in sprijinul cererii ca pacienta sa fie deconectata de la respirator pentru a putea muri: libertatea religioasa, anume ca dorinta lui Karen de a muri este consecinta convingerilor sale religioase; faptul ca refuzul medicilor si al spitalului de a intrerupe suportul vital al pacientei si eforturile de a o mentine in viata in orice conditii reprezentau un tratament crud; dreptul la intimitate al pacientei, adica dreptul unei persoane de a lua decizii privind propria viata in mod liber, fara interventia statului. Procurorul general al statului New Jersey s-a opus deconectarii lui Karen de la respirator, deoarece in acest fel s-ar deschide "poarta" spre eutanasie si s-ar permite parintilor aflati in situatia familiei Quinlan sa obtina "moartea la cerere" pentru persoanele incompetente aflate in ingrijirea lor. Un aspect important era acela ca, din punct de vedere legal si medical, Karen Quinlan nu era moarta. La data de 10 noiembrie 1975, judecatorul Muir a dat verdictul in cazul Karen Quinlan. Concluzia a fost ca pacienta nu putea fi deconectata de la respirator.

Dr. Beatrice Ioan,
Dr. Cristina Gavrilovici

Instanta Suprema a dat dreptate familiei
Doua luni mai tarziu, in ianuarie 1976, Curtea Suprema de Justitie din New Jersey a dat castig de cauza familiei Quinlan, recunoscand dreptul constitutional la intimitate al lui Karen Quinlan. Pe 22 mai 1976, Karen a fost deconectata de la respirator. Ulterior deconectarii, Karen a inceput sa respire, desi nu si-a recapatat starea de constienta. In aceasta stare, ea a supravietuit timp de peste 10 ani, timp in care parintii sai au vizitat-o in mod regulat. Decesul a survenit la 13 iunie 1986, printr-o pneumonie. Cazul Karen Quinlan subliniaza pericolul inversarii valorilor in medicina, in sensul inlocuirii valorilor umanului cu cele ale unei medicini inalt tehnologizate, iar dezbaterea privind definirea mortii trebuie sa se bazeze pe modul in care este perceputa fiinta umana, pe credintele referitoare la ceea ce este esential pentru natura umana.